Poliţiştii din Maramureş au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul copilului în vârstă de 10 ani, din Borşa, care a murit, vineri seară, în urma unui incendiu ce a cuprins casa în care locuia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Se desfăşoară cercetări pentru ucidere din culpă, sub coordonarea procurorului”, a declarat, sâmbătă, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramrueş, Florina Meteş.

Incendiul a izbucnit vineri seară, în jurul orei 21.00, într-o casă din Borşa, judeţul Maramureş, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Maramureş, Oana Alexa-Gonczi.

La faţa locului s-au deplasat pompierii militari de la garda de intervenţie Borşa, împreună cu un echipaj SMURD.

Potrivit sursei citate, copilul în vârstă de 10 ani, un băieţel, se afla singur în casă în momentul în care s-a produs incendiul. El a fost scos din imobilul cuprins de flăcări de către aparţinători, însă era deja decedat.

Copilul era bolnav de autism, au declarat surse din rândul anchetatorilor.

Focul a afectat acoperişul imobilului, pe o suprafaţă de aproximativ 60 de metri pătraţi, şi tavanul, pe o suprafaţă de 30 de metri pătraţi, conform reprezentanţilor ISU Maramureş.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Maramureş, cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.