Managerul Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan, afirmă că autovehiculul implicat în accidentul de la cariera din Gorj unde trei muncitori au murit nu era destinat transportului de persoane şi anunţă, în acest context, că la nivelul Complexului Energetic se vor face verificări pentru a se stabili ”de ce s-a transportat personalul cu acel mijloc de transport”. ”În cariere, există mijloace de transport destinate exclusiv transportului de persoane. Acest mijloc de transport care a fost implicat în eveniment nu avea această destinaţie. Avea destinaţie de transport marfă, unele dispozitive şi aşa mai departe”, a afirmat managerul CE Oltenia, care subliniază că de mai mulţi ani întâmpină dificultăţi în a găsi furnizori de mijloace de transport pentru cariere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”În primul rând cred că ar trebui să alocăm, poate, mai multe resurse sau mai multe mijloace de transport, dar la ora asta nu există mijloace de transport pentru condiţiile din cariere, care să transporte mai mult de nouă persoane, luând în calcul şi cabina. Nu am identificat mijloace de transport care să poată să transporte mai mult de nouă persoane, deşi au fost cerinţe în caietul de sarcini, am pus condiţii în caietul... de asta nici nu avem mulţi ofertanţi pentru acest serviciu în carieră. De ani de zile noi punem condiţii în caietele de sarcini pentru mijloacele de transport de calitate superioară. (...) În cariere, există mijloace de transport destinate exclusiv transportului de persoane. Acest mijloc de transport care a fost implicat în eveniment nu avea această destinaţie. Avea destinaţie de transport marfă, unele dispozitive şi aşa mai departe. Noi, pe parte internă, în Complex demarăm o cercetare în sensul ăsta, să vedem care au fost cauzele, de ce s-a transportat personalul cu acel mijloc de transport, dar nu ne putem pronunţa înainte de a stabili Inspecţia Muncii”, a afirmat managerul Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan, marţi seară, la Euronews.
 
Întrebat dacă are informaţii conform cărora şi cu alte ocazii angajaţii ar fi fost transportaţi cu acelaşi mijloc de transport implicat în accidentul de marţi, managerul CE Oltenia a răspuns că nu poate răspunde, explicând că la nivelul Complexului există nouă perimetre miniere, care au statut de subunitate, iar fiecare dintre aceste subunităţi are propria conducere care stabileşte necesarul subunităţii.
 
”Sunt multe mijloace de transport în toate acest cariere, fiecare carieră are în jur de 7-8 mijloace de transport. Nu ştiu dacă acel mijloc de transport a mai asigurat transportul de persoane. Vă pot spune că în anii trecuţi se obişnuia un astfel de... să nu fi intrat aşa, ca o rutină, ca obişnuinţă. Tocmai ăsta a fost şi motivul pentru care am separat aceste servicii, transportul de persoane de transportul de marfă, şi nu s-a făcut un serviciu comun: pentru a avea mijloace de transport destinate exclusiv transportului de persoane”, a adăugat Daniel Burlan.
 
El a subliniat că a solicitat oferte de la mai multe firme din ţară pentru mijloace de transport în carieră, dar că nu a primit răspunsuri pentru a putea cumpăra maşini conforme activităţii în carieră. 
 
”Acele mijloace de transport destinate exclusiv transportului de persoane se limitează la nouă locuri. În anii trecuţi am solicitat şi mijloace de transport cu o capacitate mai mare, pentru transport de persoane. Din păcate nu am avut oferte pentru aceste mijloace de transport, nu se pot omologa, nu pot să fie conforme pentru transportul în carieră. Singurul mijloc de transport conform care are şi atestatul RAR-ului este acesta, de nouă persoane”, a adăugat şeful CE Oltenia. 
 
Întrebat cine crede că este responsabil pentru producerea accidentului în care trei oameni şi-au pierdut viaţa, managerul a răspuns că nu se poate pronunţa şi că aşteaptă rezultatele anchetei.
 
Trei persoane au murit şi alte 11 au fost rănite, marţi, după ce autovehiculul în care se aflau s-a răsturnat, la cariera Jilţ Sud, potrivit informaţiilor transmise de Complexul Energetic OItenia. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Citește și...