Autoturismul lovit de tren, joi seară, în zona Gării Bucureştii Noi din Capitală a fost degajat de sub partea din faţă a locomotivei, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, precizând că trenul implicat în accident este un marfar. Trei persoane au reuşit să iasă din maşină înainte de producerea impactului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Autoturismul a fost degajat de sub partea din faţă a locomotivei. Pompierii vor acţiona pentru îndepărtarea autoturismului de pe calea ferată", a precizat Adrian Marin.
 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
El a mai spus că trenul implicat în accident este pentru transport de marfă, însă nu avea încărcătură.
 
Un autotuturism a fost lovit de tren, joi seară, în zona Gării Bucureştii Noi, trei persoane reuşind să iasă din maşină înainte de producerea impactului, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti Ilfov, Adrian Marin.

În urma accidentului nu există victime, a spus Adrian Marin.

Autoturism lovit de tren în zona Gării Bucureştii Noi/Foto: ISU Bucureşti - Ilfov
Autoturism lovit de tren în zona Gării Bucureştii Noi/Foto: ISU Bucureşti - Ilfov

Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov a adăugat că autoturismul a fost prins sub partea din faţă a locomotivei. La locul accidentului au intervenit Detaşamentul Special de Salvatori şi două ambulanţe SMURD.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.