Salvamontiştii din judeţul Gorj intervin, marţi, pentru salvarea mai multor persoane rămase blocate cu maşinile pe Transalpina, din cauza zăpezii. Deocamdată nu se cunoaşte exact numărul persoanelor aflate în aceste maşini, însă primele informaţii arată că unele autoturisme nu mai au combustibil pentru încălzire.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Salvamont Gorj, o intervenţie este în derulare în zona înaltă a masivului Parâng, pe Transalpina, pentru acordarea primului ajutor şi salvarea mai multor persoane surprinse, în noaptea de luni spre marţi, de căderile de zăpadă şi rămase blocate cu autoturismele în căldarea Urdele.

"Drumarii acţionează cu utilaje pentru a desface drumul, iar salvamontiştii s-au deplasat în zonă cu o ambulanţă Salvamont apoi continuând drumul pe jos pentru a ajunge în locul unde sunt blocate maşinile. Unele maşini nu mai au combustibil şi nu mai pot face căldură, iar o parte dintre cei surprinşi în ele sunt îmbrăcaţi de vară", arată sursa citată.

Deocamdată nu se ştie exact câte persoane sunt în aceste maşini.

Pe şosea este aşternut un strat de circa 10-15 centimetri de zăpadă şi pe foarte multe porţiuni s-a format gheaţă.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.