Informarea meteorologilor care anunţă ninsori şi viscol la munte, dar şi precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului în restul regiunilor a intrat în vigoare, sâmbătă, la ora 8.00 şi va fi valabilă până duminică seara. Rafalele de vânt vor atinge 50 - 70 de kilometri la oră în zonele joase şi vor depăşi 90 de kilometri la oră la munte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit meteorologilor, la ora 8.00 a intrat în vigoare informarea potrivit căreia se vor înregistra precipitaţii mixte în vest, nord şi centru, predominant ninsori la munte şi se va depune strat de zăpadă consistent la altitudini mari. Tot la munte se vor înregistra intensificări ale vântului.

”În intervalul menţionat, treptat aria precipitaţiilor va cuprinde toate regiunile. În vestul, nordul şi centrul ţării, pe parcursul zilei de sâmbătă vor fi precipitaţii la început sub formă de ploaie, apoi mixte, iar din noaptea de sâmbătă spre duminică (9/10 decembrie), mai ales sub formă de ninsoare. La munte vor predomina ninsorile. Izolat vor fi condiţii de polei. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 15 l/mp, cu precădere în Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi vestul Carpaţilor Meridionali, unde se va depune strat consistent de zăpadă”, se arată într-o informare a ANM.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Potrivit meteorologilor,  vântul va avea intensificări în zonele montane, mai ales pe creste, unde rafalele vor depăşi 70...90 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită şi vizibilitatea redusă. Intensificări temporare vor fi şi în celelalte regiuni, cu viteze mai mari în cele vestice şi sudice, unde se vor atinge 50...70 km/h.

Fenomenele anunţate se vor înregistra până duminică la ora 20.00. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.