O persoană a fost rănită şi mai multe apartamente ale unul bloc din Popeşti - Leordeni au fost avariate duminică seară în urma unei explozii, locatarii fiind evacuaţi de urgenţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti Ilfov au declarat pentru News.ro că deflagraţia a avut loc într-un bloc de pe strada Drumul Fermei şi a rănit o persoană, provocând de asemenea pagube importante.
Astfel, în urma exploziei, un bărbat a suferit arsuri pe 35% din suprafaţa corpului, fiind transportat la Spitalul de Arşi. 
Totodată, uşile a cinci apartamente de la parterul blocului au fost distruse, iar alte cinci apartamente situate la demisol au fost grav avariate.
StUctura de rezistenţă a imobilului nu a fost afectată. 
Imediat după explozie, locatarii au fost evacuaţi, s-au făcut măsurători, pentru a se constata nivelul gazului în bloc, şi s-a constatat că nu mai sunt probleme, la ora transmiterii acestei ştiri  fiind permis accesul locatarilor în apartamente.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.