WTA, organismul mondial de conducere a tenisului feminin, a anunţat miercuri oficial o nouă politică de eligibilitate pentru competiţiile sale, în contextul mai larg al Jocurilor Olimpice de la Los Angeles din 2028.
WTA va solicita tuturor jucătoarelor sale să se supună unor teste genetice pentru a le determina sexul biologic şi pentru a le verifica eligibilitatea pentru turneele organizate sub egida sa.
Obiectivul organizaţiei este de a "păstra integritatea tenisului profesionist feminin şi de a garanta condiţii de competiţie corecte pentru toate jucătoarele", explică WTA pe propriul site. Această măsură se aplică "tuturor jucătoarelor, care sunt obligate să o respecte, precum şi oficialilor, personalului de asistenţă al turneului, membrilor echipelor de asistenţă ale jucătoarelor, altor persoane acreditate şi oricărei alte persoane supuse regulamentelor WTA sau aflate sub jurisdicţia WTA, în măsura în care se aplică atribuţiilor lor".
Eligibilitatea va fi verificată prin screeningul genei SRY, care se găseşte pe cromozomul Y şi este prezentă în dezvoltarea sexuală a masculilor la majoritatea mamiferelor terestre.
Testul, ale căror costuri vor fi acoperite de WTA, constă într-o "prelevare bucală, o probă de sânge şi/sau o probă de salivă la data, locul şi conform procedurilor impuse de WTA, precum şi îndeplinirea oricăror alte cerinţe WTA legate de acest screening SRY", se specifică în comunicat.
Dacă testul iese negativ, jucătoarei i se va permite să participe la competiţiile WTA. În caz contrar, va fi suspendată "în aşteptarea unei evaluări suplimentare".
În trecut, o singură femeie transgender, americanca Renée Richards, a putut concura în circuit în anii 1970, în urma unei decizii judecătoreşti. Ea a ajuns finalistă la US Open, în proba de dublu feminin - în 1977, iar în 1979, alături de Ilie Năstase, a disputat semifinalele, în proba de dublu mixt.




























