Un bărbat din Iaşi a fost reţinut după ce a fost prins în flagrant, în Bucureşti, în timp ce ridica un colet cu două kilograme de substanţe psihoactive, marfa fiind expediată din Ţările de Jos. Cantitatea de droguri i-ar fi adus bărbatului un profit ilicit de peste un milion de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, împreună cu procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi, au prins în flagrant delict, în Bucureşti, un bărbat care a ridicat un colet cu două kilograme de substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, care ar fi fost expediat din Ţările de Jos.

În urma cercetărilor s-a stabilit că bărbatul ar fi comandat substanţe psihoactive de pe reţeaua darkweb, pe care ar fi urmat să le comercializeze în Bucureşti şi Iaşi. Substanţele erau achitate prin intermediul unor monede virtuale.

Procurorul de caz a dispus reţinerea sa, pentru 24 de ore, el urmând a fi prezentat Tribunalului Iaşi, cu propunerea arestării preventive.

Cele două kilograme de substanţe psihoactive ar fi putut duce la obţinerea unor profituri ilicite de peste un milion de lei.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Cercetările continuă, pentru derulare de operaţiuni cu substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.