Un poliţist din judeţul Iaşi este audiat, joi, de procurorii Parchetului Judecătoriei Răducăneni, fiind acuzat că ar fi încercat să întreţină relaţii sexuale cu o fată de 16 ani, aceasta reuşind să fugă din locuinţa agentului de poliţie, unde mersese pentru a o ajuta în gospodărie pe soţia poliţistului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, agent în cadrul Poliţiei din localitatea Gorban, judeţul Iaşi, este audiat de procurori după ce părinţii unei fete de 16 ani din localitate ar fi depus o plângere la Poliţie cu privire la o presupusă agresiune sexuală.

Incidentul s-ar fi petrecut chiar în locuinţa agentului, unde tânăra de 16 ani obişnuia să vină pentru a o ajuta în gospodărie pe soţia poliţistului.

Tatăl fetei spune că poliţistul ar fi sărutat-o pe adolescentă, ar fi trântit-o pe pat şi a mângâiat-o, dar că la un moment dat tânăra a reuşit să fugă.

Poliţistul, care se află în concediu, este audiat la acegastă oră de procurorii Parchetului Judecătoriei Răducăneni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.