Pompierii au reuşit să îl găsească pe primul dintre cei doi muncitori prinşi sub tone de moloz, după prăbuşirea unui turn de extracţie de la Exploatarea Mineră Uricani. Bărbatul nu dă semne de viaţă, fiind prins sub o placă de beton.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara au anunţat că fac eforturi pentru scoaterea primului muncitor, găsit sub o placă de beton. Bărbatul nu dă semne de viaţă, iar salvatorii nu pot spune, momentan, cu exactitate, dacă acesta trăieşte sau nu.
 
Un turn de extracţie de la Exploatarea Minieră Uricani s-a prăbuşit, miercuri, peste o autobasculantă în care se aflau doi muncitori, unul de 31 de ani şi altul de 41 de ani. 
 
Imediat, la locul accidentului au intervenit aproximativ 40 de pompieri şi mai multe echipaje canine. De asemenea, s-a folosit o cameră cu termoviziune.
 
Căutările au fost întrerupte aproape de miezul nopţii şi au fost reluate la primele ore ale dimineţii.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.