Poliţiştii locali din Galaţi fac verificări pentru identificarea unui bărbat care a fost filmat, sâmbătă seară, în timp ce îşi asmuţea câinele să atace o pisică la intrarea într-un magazin din oraş. Întreaga scenă a fost filmată de camerele de supraveghere ale magazinului, iar imaginile au fost postate pe internet.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi, Aurelia Bogatu Matei, a declarat, duminică seară, pentru News.ro, că poliţiştii locali s-au autosesizat după ce pe internet au apărut imagini cu un bărbat care îşi asmuţea câinele, un Pitbull, asupra unei pisici aflate în faţa unui magazin.

"Poliţia s-a autosesizat şi face verificări, incidentul s-a produs pe raza Secţiei 2 Poliţie, în faţa unui magazin de pe strada Regiment 11 Siret. Vom lua legătura cu cei de la magazinele din zonă, cu cei de la asociaţiile de locatari pentru depistarea bărbatului care apare în imaginile  filmate de camerele de supraveghere ale magazinului şi-l vom preda Poliţiei", a declarat Aurelia Bogatu Matei.

În imaginile de pe camerele de supraveghere ale magazinului apare un bărbat care ţine în lesă un Pitbull, animalul fiind însă fără botniţă, şi pe care, la intrarea în supermarket, îl asmute asupra unei pisici pe care acesta o sfâşie. Ulterior, vânzătoare din magazin au declarat că pisica era blândă şi că o hrăneau adesea.

Deşi oameni aflaţi în magazin au încercat să intervină pentru a opri animalul să omoare pisica, aceştia nu au avut succes şi l-au apostrofat dur pe stâpânul câinelui, care, după incident, a părăsit zona respectivă.

Potrivit reglementărilor în vigoare, bărbatul riscă amenzi între 40 şi 500 de lei pentru că şi-a lăsat animalul fără botniţă, sancţiuni care sunt aplicate de către Poliţia Locală.

Duă ce va fi identificat de către poliţiştii locali, bărbatul va fi predat Poliţiei, care va face în continuare cercetări.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.