Poliţiştii doljeni l-au identificat pe şoferul care a lovit cu maşina o fată în vârstă de 10 ani care traversa strada şi apoi a fugit de la locul accidentului. El are 21 de ani şi este cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a transmis, vineri, că poliţiştii au continuat cercetările în urma accidentului produs pe strada Bariera Vâlcii din Craiova şi au identificat autoturismul implicat în eveniment.  
“Un tânăr de 21 de ani, din comuna Galiciuica, este bănuit că în ziua de 19 octombrie, în timp ce conducea un autoturism pe strada Bariera Vâlcii, din Municipiul Craiova, ar fi surprins şi accidentat o minoră de 10 ani, din localitate, după care ar fi părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie”, a anunţat IPJ Dolj. 
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.
 
Poliţiştii Biroului Rutier Craiova au fost sesizaţi de reprezentanţii unui spital din Craiova despre faptul că la Unitatea de Primiri Urgenţe s-a prezentat un bărbat împreună cu fiica sa, de 10 ani, din Craiova. El a povestit că, în timp ce fata traversa strada Bariera Vâlcii din Craiova, a fost accidentată de un autoturism, care ulterior şi-a continuat deplasarea.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.