Procurorii DIICOT au făcut, marţi, 23 de percheziţii în judeţele Braşov, Timiş, Sibiu şi Cluj, la persoane suspectate de trafic de droguri de mare risc. Suspecţii vindeau, in mai multe firme, inclusiv online, produse cu concentraţie maximă de Tetrahidrocannabinol, inoculând ideea că ar fi legale şi benefice pentru sănătate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Braşov au făcut, marţi, 23 de percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Braşov, Timiş, Sibiu şi Cluj, la locuinţele unor persoane suspectate de săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.
 
”În cauză s-a reţinut faptul că, în cursul anului 2020, mai multe persoane au desfăşurat activităţi de trafic de droguri de risc, prin intermediul unor societăţi comerciale ce puneau în vânzare produse ce conţineau Tetrahidrocanabinol (THC), substanţă psihotropă, biosintetizată de planta Cannabis. Precizăm faptul că Δ9 – Tetrahidrocannabinol (Δ9 – THC) este o substanţă psihotropă, biosintetizată de planta Cannabis, iar Cannabis-ul face parte din Tabelul-Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare, fiind un drog de risc”, au transmis procurorii. 
 
Aceştia explică faptul că, în cursul anului 2020, pe teritoriul României au început să funcţioneze magazine care promovează produse obţinute din cânepă, conţinând canabidiol (CBD) ale cărui efecte pentru sănătate s-ar considera a fi benefice. Prezentarea acestor magazine, care în scurt timp au ajuns să se dezvolte şi în spaţiul online, foloseşte drept siglă planta de Cannabis.
 
”În timp ce modalitatea de înfăţişare îmbracă forma unei plante care creează aparenţa unei similitudini cu magazinele de droguri permise (spre exemplu în anumite zone din Olanda), furnizorii promovează produse care au o concentraţie maximă de 0,2% THC, despre care inoculează ideea că ar fi admisă de legislaţia europeană.
În prezent, în România, nu există legislaţie specifică privind punerea pe piaţă a produselor alimentare ce conţin diferite componente/ derivate ale plantei Cannabis sativa (seminţe, ulei, făină), nici limite minime/ maxime permise sau niveluri de consum zilnic care să fi fost stabilite/ însuşite pentru conţinutul de CBD şi THC al produselor alimentare (inclusiv suplimentele alimentare). Conţinutul autorizat de THC de 0,20% se aplică plantei de Cannabis (cultivată în mod autorizat), nu produsului finit rezultat din aceasta”, au mai explicat procurorii. 
 
Aceştia precizează că nu există nici reglementări la nivelul Uniunii Europene care să permită comercializarea de produse din cânepă cu conţinut de THC, indiferent de concentraţie.
 
”În consecinţă, orice produs care conţine THC se încadrează noţiunii de drog de risc şi intră sub incidenţa dispoziţiilor penale”, au conchis procurorii. 
 
În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe produse alimentare pe bază de cânepă, aproximativ 400 de grame de cannabis, ciuperci halucinogene, 7 comprimate de ecstasy, precum şi sumele de 7.500 de euro şi 7.900 de lei.
 
La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Braşov vor fi duse, în vederea audierii, un număr de 11 persoane.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.