Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate victime”, a transmis ISU Iaşi.

De asemenea, un stâlp de electricitate s-a prăbuşit pe drumul naţional, blocând circulaţia.

La faţa locului intervin echipajele Staţiei Paşcani cu o autospecială de stingere şi cinci subofiţeri, sprijiniţi de Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.

”Operaţiunile de degajare sunt în desfăşurare, iar prioritatea este asigurarea siguranţei locatarilor şi restabilirea traficului în condiţii normale”, a mai transmis sursa citată.

Pompierii mai intervin în două situaţii distincte de inundaţii produse la domicilii din municipiul Iaşi.

”Prima intervenţie are loc pe strada Silvestru, unde Detaşamentul 1 de Pompieri a mobilizat o autospecială de stingere cu apă şi spumă (ASAS) şi un echipaj format din 5 subofiţeri pentru gestionarea situaţiei. Simultan, Detaşamentul 2 de Pompieri acţionează pe strada Strugurilor, cu o autospecială similară şi un echipaj de 5 subofiţeri, pentru evacuarea apei şi prevenirea unor eventuale pagube suplimentare”, au precizat pompierii.

Echipajele sunt angrenate în misiuni de pompare a apei şi asigură măsuri de protecţie pentru locuinţe şi bunuri, acţionând pentru remedierea cât mai rapidă a situaţiei generate de precipitaţiile abundente.


UPDATE: ANM a emis, miercuri, o nouă avertizare cod roşu, valabilă tot pentru judeţele Iaşi şi Neamţ, până la ora 14:15

Noua avertizare vizează:

Judeţul Neamţ: Doljeşti;

Judeţul Iaşi: Hălăuceşti, Ruginoasa, Strunga, Butea, Mirceşti, Rachiţeni, Alexandru I. Cuza, Heleşteni, Costeşti;

”Se vor semnala: grindină de medii şi posibil mari dimensiuni (mai mare de 3...5 cm), averse torenţiale (30...50 l/mp), vijelie cu rafale de 60...80 km/h, frecvente descărcări electrice”, a transmis ANM.

UPDATE: ”În contextul avertizării meteorologice COD ROŞU emisă miercuri, 16 iulie 2025, pentru zona Paşcani şi localităţile învecinate, echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Sturdza” al Judeţului Iaşi intervin în aceste momente pentru degajarea unor obstacole apărute pe Drumul European”, a transmis, miercuri, ISU Iaşi.

Potrivit sursei citate, în localitatea Moţca, un copac şi un stâlp de electricitate au fost doborâţi pe carosabil, blocând circulaţia rutieră.

La faţa locului, Secţia Paşcani acţionează cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi 5 subofiţeri, sprijinită de echipele Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comună.

Simultan, în satul Soci, comuna Mirosloveşti, un stâlp de electricitate căzut pe aceeaşi arteră rutieră este în curs de degajare de către aceleaşi structuri de intervenţie.

”Acţiunile sunt în desfăşurare, iar salvatorii lucrează cu prioritate pentru redeschiderea circulaţiei şi restabilirea condiţiilor de siguranţă. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă recomandă prudenţă şi evitarea deplasărilor în zonele afectate, precum şi respectarea indicaţiilor oficiale transmise prin sistemul RO-ALERT şi alte canale de informare”, au transmis pompierii.


ŞTIRE INIŢIALĂ: Potrivit ANM, este cod rou, miercuri, în judeţele Neamţ şi Iaşi, în intervalul 12:45 - 13:30.

Sunt vizate localităţile Târgu Neamţ, Răuceşti, Grumăzeşti, Petricani, Boteşti, Ţibucani, Urecheni, Timişeşti, Păstrăveni, Războieni şi Tupilaţi din judeţul Neamţ.

De asemenea, din judeţul Iaşi:, sunt vizate localităţile Paşcani, Stolniceni-Prăjescu, Valea Seacă, Mirosloveşti, Moţca, Cristeşti, Mogoşeşti-Siret şi Ciohorăni.

”Se vor semnala: grindină de medii şi posibil mari dimensiuni (mai mare de 3...5 cm), averse torenţiale (30...50 l/mp), vijelie cu rafale de 60...80 km/h, frecvente descărcări electrice”, anunţă ANM.

Meteorologii au emis, miercuri, noi avertizări cod galben, care vizează cea mai mare parte a ţării. În jumătatea sudică a Olteniei şi a Munteniei, precum şi în Dobrogea continentală este caniculă, în timp ce în Transilvania, Moldova, local în Maramureş, nordul Munteniei şi la munte se vor înregistra furtuni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.