Peste 100 de parazăpezi au fost furate de pe marginea DN 2 (E 85), la limita dintre judeţele Buzău şi Ialomiţa, furturile fiind reclamate Poliţiei Buzău de către reprezentanţii Drumuri Naţionale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit directorului sucursalei Buzău a societăţii Drumuri Naţionale, Leon Velicu, 108 parazăpezi amplasate pe marginea DN 2, la limita dintre Buzău şi Ialomiţa, pe o lungime de peste 200 de metr liniari, au fost furate.

Furtul a fost comis în două nopţi, într-un interval de zece zile, pe timpul nopţii, iar autorităţile cred că ar fi fost planificate şi gândite de o grupare bine organizată, dotată cu maşini grele.

“Nu cred că suntem furturi realizate de către oameni simpli, ci de oameni care s-au pregătit dinainte cu mijloace de transport adecvate. Fiecare panou este de doi metri şi are o greutate destul de mare. Doi oameni trebuie să manipuleze şi să care de la 150 de metri, din mijlocul câmpului, prin noroi, să le duci de la marginea şoselei, unde să le încarci. Aceste panouri nu pot fi cărate cu maşini mici, trebuie încărcate în maşini mare, basculante, nu într-un mijloc de transport obişnuit”, a declarat directorul de la Drumuri Naţionale Buzău, Leon Velicu.

Conform sursei citate, parazăpezile sunt confecţionate din cadru metalic, fier beton, cu rigle de tablă zincată. Autorităţile judeţene nu-şi pot explica ce fac hoţii cu ele, însă cel mai probabil sunt folosite la garduri. Cum amploarea fenomenului este deja îngrijorătoare, a fost sesizată inclusiv Poliţia, care a demarat o anchetă, fără a-i prinde însă pe hoţi.

“Din păcate, acei oameni care au furat parazăpezile probabil vor reclama că se înzăpezeşte drumul şi vor spune că autorităţile nu au făcut nimic[, a declarat prefectul de Buzău, Carmen Ichim.

Potrivit directorului Drumuri Naţionale Buzău, Leon Velicu, astfel de furturi au mai fost comise şi în trecut, încă niciodată fenomenul nu a avut o amploare atât de mare ca acum.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.