Buzău: Incendiu cu degajări mari de fum în comuna Podgoria. A fost emis mesaj RO-Alert

Buzău: Incendiu cu degajări mari de fum în comuna Podgoria. A fost emis mesaj RO-Alert

Pompierii din Buzău intervin, marţi după-amiază, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată izbucnit în satul Oraţia din comuna Podgoria, localitate aflată în apropierea municipiului Râmnicu Sărat. În zonă a fost emis mesaj RO-Alert, din cauza degajărilor mari de fum.

Potrivit ISU Buzău, incendiul se manifestă în mai multe focare, afectând cumulativ o suprafaţă de aproximativ 20 de hectare.
Pompierii acţionează cu 4 autospeciale de stingere şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă pentru localizarea incendiului şi limitarea propagării acestuia. La intervenţie este prezentă şi o ambulanţă SMURD pentru asigurarea personalului propriu sau a altor urgenţe medicale.
Pentru atenţionarea şi protecţia populaţiei, în zonă a fost emis un mesaj RO-Alert cu măsuri de protecţie ce vizează degajările mari de fum.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră