Un adolescent de 16 ani din Bucureşti a fost arestat preventiv pentru furt calificat, el fiind suspectat că a sustras bunuri din mai multe locuinţe din Sectorul 4.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Poliţiei Capitalei, în 26 mai, poliţiştii de la Secţia 26 au fost sesizaţi de un bărbat despre faptul că persoane necunoscute au forţat o fereastră şi i-au intrat în locuinţă, de unde au furat mai multe bunuri.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că principalul suspect este un tânăr de 16 ani, bănuit de comiterea faptei. Miercuri, s-a pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară la adresa unde locuieşte, acesta fiind găsit şi dus la sediul subunităţii pentru audieri.

În urma probatoriului, adolescentul este suspectat de furtul reclamat, dar şi de alte infracţiuni. Astfel, în 3 iunie ar fi intrat într-o altă locuinţă din Sectorul 4, pe geamul de la bucătărie, furând două telefoane mobile, iar în 7 iunie ar fi intrat în curtea locuinţei unei femei, însă nu a putut fura nimic întrucât a fost surprins de aceasta.

De asemenea, în 10 iunie ar fi intrat, tot pe geam, într-o locuinţă din Sectorul 4, de unde a furat un televizor şi un telefon mobil.

Cercetările sunt continuate de către Secţia 26 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, tânărul fiind arestat preventiv pentru furt calificat.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.