Cinci persoane au fost reţinute, iar alte trei au fost plasate sub control judiciar pentru camătă, în urma a 17 percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov, Până acum au fost identificate 50 de persoane vătămate, anunţă DIICOT.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”La data de 26 octombrie a.c., poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au documentat activitatea infracţională a mai multor persoane, bănuite de constituire a unui grup infracţional organizat şi camătă. Din cercetări a reieşit că, începând cu luna februarie a anului 2022, în municipiul Bucureşti ar fi fost constituit un grup infracţional organizat, care ar fi acţionat, în mod coordonat, în scopul săvârşirii infracţiunii de camătă”, transmite DIICOT.
 
În vederea realizării acestui scop, membrii grupului infracţional organizat ar fi acordat,fără a fi autorizaţi în condiţiile legii, împrumuturi cu dobânzi semnificative, fiind identificate peste 50 de persoane vătămate.
 
Liderii grupului ar fi coordonat activitatea infracţională, identificând persoanele care doreau să obţină împrumuturi şi oferind indicaţii membrilor grupului infracţional organizat, cu privire la activităţile pe care trebuie să le desfăşoare.
 
De asemenea,  aceştia ar fi acordat, personal sau prin intermediul membrilor grupului infracţional, sume de bani cu împrumut către diferite persoane, sume pentru care ar fi perceput dobândă.
 
În urma celor 17 percheziţii domiciliare din 26 octombrie, în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, au fost descoperite şi ridicate, de la persoanele bănuite, un număr important de documente care prezintă interes pentru cauză, precum şi sume de bani în lei şi valută.
 
Astfel, la data de 26 octombrie, procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a 5 persoane bănuite şi măsura controlului judiciar faţă de 3 persoane, cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi camătă.
 
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi Criminalistic din cadrul D.I.I.C.O.T.
 
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor serviciilor de combatere a criminalităţii organizate Buzău, Dâmboviţa, Ilfov şi Giurgiu, precum şi al jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.