Unul dintre principalii lideri ai budismului din Tibet, contestat de o parte a adepţilor săi, a renunţat dintr-o dată la viaţa monahală pentru a se căsători cu o prietenă din copilărie, în India, au anunţat joi reprezentanţii acestui lama tibetan, citaţi de AFP.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Thaye Dorje, în vârstă de 33 de ani, a fost desemnat încă din copilărie o reîncarnare a lui Karmapa Lama, liderul uneia dintre cele patru ramuri ale budismului tibetan. Însă acel titlu este contestat de multă vreme de o parte a adepţilor acestei şcoli care au ales să recunoască în acea calitate un alt călugăr, Urgyen Trinley, sprijinit de Dalai Lama, liderul principalei ramuri a budismului din Tibet.

Joi, serviciul de presă al lui Thaye Dorje a anunţat că acesta a renunţat la viaţa monahală, după ce s-a căsătorit pe 25 martie, în cadrul unei ceremonii private ce a avut loc în New Delhi cu Rinchen Yangzom, în vârstă de 36 de ani, născută în Bhutan.

”Am un sentiment puternic, în centrul inimii mele, că decizia mea de a mă căsători va avea un impact pozitiv (...) pentru fiecare dintre noi”, a declarat tânărul mire, citat în comunicatul oficial transmis presei. Reprezentanţii lui au spus că Thaye Dorje va continua să îndeplinească rolul de Karmapa, în special continuând să predea şi să ofere rugăciuni în lumea întreagă.

Tradiţia tibetană impune ca preoţii să desemneze un băiat care a manifestat semne de asemănare cu unul dintre liderii lor decedaţi, băiatul ales fiind considerat o reîncarnare a acelui lider. 

Thaye Dorje s-a născut în Tibet dintr-un tată care el însuşi un lama de rang înalt şi o mamă care provenea din nobilimea tibetană. Potrivit biografiei sale oficiale, avea un an şi jumătate atunci când a început să spună că era Karmapa.

Karmapa Lama nu este singurul titlu din budismul tibetan care a generat controverse. Panchen Lama, care ar trebui să joace un rol important în procedura de alegere a succesorului lui Dalai Lama, este la rândul lui subiectul unor dispute din 1995 între guvernul chinez şi Dalai Lama, întrucât ambele tabere au desemnat fiecare un alt călugăr pentru această funcţie. Cel desemnat de Dalai Lama a fost arestat la Beijing la vârsta de şase ani şi nu a mai fost văzut de atunci.

Guvernul comunist şi ateu de la Beijing, care consideră că Tibetul este o parte inalienabilă a Chinei, după anexarea acestui teritoriu la începutul anilor 1950, revendică de mult timp dreptul de a controla procesul de reîncarnare a celebrilor lama tibetani. Mulţi dintre budiştii din Tibet se tem că autorităţile din Beijing le vor impune un lider spiritual chinez după moartea actualului Dalai Lama.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.