Negociatorii Sindicatului Scenariştilor din America (Writers Guild of America - WGA) şi studiourile de la Hollywood, aflaţi în grevă, se vor întâlni din nou joi pentru a încerca să rezolve un conflict de aproape cinci luni care a perturbat producţia de film şi televiziune, potrivit Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

WGA şi Alliance of Motion Picture and Television Producers (AMPTP), care reprezintă Walt Disney, Netflix şi alte companii media, au purtat miercuri discuţii pentru prima dată în aproximativ o lună.

Miercuri, cele două părţi au emis o declaraţie comună în care se spune simplu: "WGA şi AMPTP s-au întâlnit astăzi pentru negocieri şi se vor întâlni din nou mâine".               

Pentru a ajuta la stabilirea unui acord, la întâlnirea de miercuri au participat directorul general al Disney, Bob Iger, co-directorul executiv al Netflix, Ted Sarandos, preşedintele NBCUniversal Studio Group al Comcast, Donna Langley, şi directorul executiv al Warner Bros Discovery, David Zaslav, potrivit unei surse apropiate studiourilor.               

Persoanele din sală au descris sesiunea ca fiind "încurajatoare", a precizat sursa, iar cei patru directori sunt aşteptaţi să revină la discuţii joi.               

WGA a intrat în grevă în luna mai, după ce negocierile au ajuns într-un impas în ceea ce priveşte compensaţiile, personalul minim din sălile scenariştilor şi rolul inteligenţei artificiale (AI), printre alte probleme.

Sindicatul actorilor SAG-AFTRA a declanşat o grevă în luna iulie, ceea ce a făcut ca, pentru prima dată în ultimii 63 de ani, Hollywood-ul să se confrunte cu două greve simultane. În prezent, nu sunt programate discuţii între actori şi studiouri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.