Viaţa în Turcia curge în două viteze după valul de atacuri teroriste şi imigranţi din ultimul an, cu o capitală, Ankara, în care teama se resimte în continuare pe străzile aproape goale, şi cel mai mare oraş, Istanbul, unde comerţul şi turismul înving frica, iar numai vizitele oficialilor străini tulbură cotidianul.
Într-o intersecţie din faţa gării centrale din Ankara se află un panou cu poze, înconjurat de flori. Sunt câteva dintre victimele atacului din 10 octombrie, când 103 persoane au murit după ce doi terorişti afiliaţi ISIS s-au detonat la o oră de vârf, într-o zonă aglomerată. Orele au devenit foarte importante pentru turci: dimineaţa, când oamenii pleacă spre serviciu, sau seara, când se întorc acasă, sunt văzute ca momentele cele mai periculoase ale zilei. De la acel atac şi până acum au trecut peste cinci luni, dar efectele se resimt în continuare. Traficul s-a redus considerabil, străzile sunt mai mult goale, indiferent de oră.
"Te gândeşti că opreşti la un stop, trage o maşină lângă tine şi explodează”, spun locuitorii.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Turcia a redevenit o ţintă a atentatelor. Dacă nu este Ankara, este Istanbul, şi chiar cu câteva zile înainte, pe 19 martie, un alt atac sinucigaş - al cincilea din octombrie - lovea capitala turistică a Turciei. Doar că lucrurile se văd altfel de pe malurile Bosforului. Istanbulul nu stă în loc. Oraşul a rămas la fel de aglomerat şi agitat, însă turiştii sunt sfătuiţi să evite zone precum piaţa Taksim şi bazarul. Istanbul pare în continuare cvasi-indiferent la riscurile teroriste, care au devenit parte din cotidian.
În dimineaţa zilei de marţi, înainte ca delegaţia preşedintelui Klaus Iohannis să plece către Turcia, Belgia era lovită de atacurile din Bruxelles. În Istanbul, cu doar două zile în urmă avusese loc un atac sinucigaş. Climatul era periculos, iar forţele de securitate care l-au însoţit pe preşedinte erau pregătite pentru orice scenariu: a fost instituit gradul maxim de alertă, iar dispozitivul includea ofiţeri de pază, de informaţii, precum şi antitero, cu tot cu detectoare de bombe.
Măsurile sporite de securitate îşi aveau rostul. În timp ce preşedintele se afla la Istanbul, la o întâlnire cu românii din Turcia, 10 suspecţi de terorism au fost reţinuţi la marginea oraşului. Unul dintre aceştia, o femeie, purta o centură cu explozibil. La câteva zeci de minute după ce delegaţia prezidenţială a decolat către Ankara, alţi trei suspecţi au fost reţinuţi în Istanbul, în zona consulatelor.
Desfăşurarea de forţe s-a văzut poate cel mai bine odată cu ieşirea lui Klaus Iohannis din mica biserică românească din centrul Cornului de Aur al Istanbulului, construită de Constantin Brâncoveanu: străduţa îngustă din faţa lăcaşului de cult, vechi de peste trei secole, era împânzită de forţe de ordine, o coloană de peste10 maşini blindate, în care se aflau forţe de ordine înarmate până în dinţi, cu degetul pe trăgaciul armelor automate.
Odată ce coloanele oficiale şi girofarurile se îndepărtează însă, viaţa revine la normal pe străduţele Istanbulului. Terasele sunt pline, bulevardele aglomerate, iar traficul infernal. La lăsarea serii, turcii şi turiştii la un loc ies la plimbare pe malurile Bosforului, vapoarele care fac turul strâmtorii sunt pline, iar patronii micilor şi marilor terase strigă după clienţi pe stradă, oferind reduceri care de care mai atractive. "PKK", "terorism" sau "atacuri" sunt cuvinte care nu stau pe buzele nimănui în aceste zile.
"De unde sunteţi? România? Eu sunt Dracula din Istanbul!", strigă chelnerii după tine, înainte de a-ţi negocia "cel mai bun" preţ, care rareori se regăseşte şi pe nota de plată de la final, scrisă cu pixul.
Este însă un oraş greu de navigat fără un ghid. Deşi Istanbulul se spune că este poarta dintre Orient şi Occident, şocul cultural poate fi mare chiar şi pentru un român, obişnuit de-a lungul secolelor cu tot ce înseamnă cultura turcească.
În timp ce, în ţară, românii sunt deranjaţi că nu se mai poate fuma în spaţiile închise, turcii s-au obişnuit cu această stare de fapt încă din 2008, iar "fumatul ca un turc" a devenit o expresie caducă. Terasele sunt în continuare deschise pentru fumători - doar fumătorii sunt puţini - însă este greu de găsit un echilibru pentru un turist exigent, cum sunt românii: unde se mănâncă, greu se găsesc băuturi alcoolice, iar unde se bea, nu prea se mănâncă.
În Ankara, lucrurile sunt însă diferite. Nu doar în ceea ce priveşte regula privind băuturile alcoolice (care lipsesc aproape cu desăvârşire, cu excepţia supermarketurilor, graţie regulilor islamice). Oraşul din inima Turciei, mult mai aproape de zonele de conflict cu PKK, a rămas puternic afectat de atacurile din octombrie, iar lumea este în continuare sub stare de şoc. La locurile exploziilor au fost ridicate mici monumente improvizate, unde turcii continuă să lase flori şi să aprindă lumânări.
Centrul turistic al Ankarei este aproape gol. E greu de spus dacă doar din cauza stării de alertă din oraş sau este şi un efect al faptului că un turist n-ar putea cumpăra decât nuci, seminţe, magneţi şi obiecte de aramă de la vânzătorii taciturni şi care nu pot înţelege sau lega mai mult de două cuvinte în engleză.
Ankara este un oraş cu istorie, însă este strict un centru administrativ, cu puţine obiective turistice. Oraşul a devenit capitală abia în 1923, după ce fusese alţi trei ani cartier general al fondatorului Turciei moderne, Mustafa Kemal, botezat Ataturk (Părintele turcilor). A fost aleasă capitală tocmai pentru a rupe Turcia nouă de istoria otomană, care se învârtise de peste 6 secole în jurul Istanbulului. În Ankara se alfă şi Mausoleul lui Ataturk - un loc sobru, care cere şi impune respect. Turcii, chiar şi la aproape 80 de ani de la moartea primului lor lider modern, păstrează o deferenţă deosebită faţă de acesta: poduri, baraje, şcoli, spitale, aeroporturi, bulevarde - peste tot în Turcia găseşti un obiectiv botezat după Ataturk, iar fiecare oraş are statui şi monumente în cinstea acestuia. Poate cea mai grăitoare expresie a respectului turcilor pentru Ataturk este faptul că, anual, pe 10 noiembrie, în jurul orei 21.00 - ora morţii primului preşedinte - turcii se opresc, oriunde s-ar afla, chiar şi în trafic, şi păstrează un moment de reculegere.
Este astfel de înţeles şi comportamentul lor în parcul care găzduieşte mausoleul lui Ataturk - se vorbeşte în şoaptă sau chiar deloc. Mâncarea, băutura de orice fel şi chiar şi aprinderea unei ţigări sunt strict interzise. De altfel, puţine lucruri sunt permise în jurul acestui obiectiv - vii, păstrezi un moment de reculegere şi pleci.
Un aspect leagă Ankara şi Istanbul, doi poli opuşi ai Turciei - prezenţa foarte discretă a Poliţiei. După valul de atentate şi în actualul context legat de ameninţările teroriste, oricine s-ar fi aşteptat ca străzile se fie împânzite de forţe de ordine, însă singurii poliţişti sunt cei de la brigada rutieră - care în Istanbul sunt aproape inutili în haosul general, iar în Ankara nici n-ar fi avut ce dirija cu adevărat - şi un echipaj auto răzleţ trecând în goană pe lângă tine.
Turcia arată ca o ţară care s-a obişnuit cu ideea pericolului unui atentat în orice moment. Detectoare de metal sunt la intrarea în majoritatea hotelurilor şi în multe magazine şi mall-uri. Nicio maşină nu poate intra într-o parcare subterană fără a fi mai întâi controlată temeinic pentru dispozitive explozive.
Turcia nu se confruntă acum doar cu o escaladare a conflictului cu PKK şi a frecvenţei atacurilor cu bombă, cât şi cu problema migraţiei. Turcia este locul de plecare a zeci de mii de imigranţi sirieni către Europa, iar mahalalele Ankarei sunt locuri unde se "presupune” că aceştia se ascund, înainte de a porni călătoria către ţările din Vest, deşi nimeni nu ştie exact câţi sunt şi unde se află. Sirienii sunt consideraţi ”oaspeţi temporari”, cu un statut incert, sub noua Lege Temporară a Protecţiei – una pe care autorităţile o pot abroga oricând. Sirienii care şi-au părăsit ţara stau acum şi aşteaptă o decizie cu privire la soarta lor – fie una a Ankarei, fie a Bruxelles-ului.
Un loc special în Turcia lui Recep Erdogan este Palatul prezidenţial, poate cel mai bine păzit obiectiv din ţară. Ak Saray - Palatul Alb - trebuia să devină reşedinţa premierului (acelaşi Erdogan), însă în momentul în care acesta a câştigat alegerile prezidenţiale, în 2014, a schimbat destinaţia complexului. Aici paralela cu visul lui Nicolae Ceauşescu de a construi o nouă Capitală, o nouă faţă a Bucureştiului, este uşor de făcut: Erdogan a dărâmat o fermă împădurită, de aproape 200.000 de metri pătraţi, construită şi donată statului turc de însuşi fondatorul Turciei moderne, Ataturk. Erdogan şi-a construit palatul în vârful acelui deal - o monstruozitate de peste 1.000 de camere. Construcţia a fost declarată ilegală, dar Erdogan nu s-a oprit.
La baza dealului se află o serie de clădiri administrative, însă, pentru a ajunge cu maşina în curtea lui Erdogan, după ce eşti verificat de forţele de securitate, trebuie să ieşi din complex şi să fii dus, pe o şosea, până în vârful dealului. Inclusiv distanţe ridicole sunt parcurse cu maşina, majoritatea aleilor şi rutelor de acces fiind permise doar angajaţilor şi forţelor de ordine.
În vârful dealului se află reşedinţa personală a lui Erdogan şi a familiei sale, precum şi clădirile care servesc direct Preşedinţia.
Pe acelaşi deal a urcat şi Klaus Iohannis, aşteptat de un Erdogan mândru în faţa celor aproape 150 de soldaţi aduşi pentru a deschide ceremonia oficială de primire a preşedintelui român. De altfel, Iohannis a devenit primul oficial din România care a fost invitat de Erdogan în complexul său ultra-păzit.
În interiorul clădirilor, pe televizoare cu plasmă, sunt proiectate continuu imagini cu Recep Erdogan - o poză sau un discurs, invariabil pe fundalul steagului turc. E greu de cuprins imensitatea complexului şi a clădirilor sale. Un invitat, oricare ar fi el, nu se poate deplasa neînsoţit de ofiţerii de pază ai lui Erdogan nici măcar un metru.
Turcia este astăzi - ca urmare a conflictului intern, ca urmare a valului de imigranţi care au călcat teritoriul naţional sau pur şi simplu ca urmare să firii turcilor - un spaţiu divizat şi plin de contraste. Locuitorii din Istanbul spun că este greu să nu fie afectaţi de atacurile teroriste, dar viaţa merge mai departe. Cei din Ankara s-au obişnuit şi cu sirienii, pe care îi numesc deja "misafiri" - oaspeţi - pentru că, în cea mai mare parte, se pot înţelege cu ei printr-un amestec lingvistic de turcă şi arabă. S-au obişnuit poate pentru că ştiu că nici războiul cu PKK şi nici valul de refugiaţi din est nu se vor opri prea curând.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
