Concertul caritabil "One World: Together at Home", coordonat de Lady Gaga, cel mai mare organizat online, are loc sâmbătă seară şi reuneşte 70 de staruri internaţionale în lupta contra coronavirusului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Evenimentul caritabil nu vizează doar strângerea, în direct, de fonduri pentru lupta contra Covid-19, au explicat organizatorii care au strâns deja 35 de milioane de dolari. Concertul este de fapt organizat "pentru a celebra şi a spune poveştile celor din prima linie, ale cadrelor medicale şi ale actelor lor curajoase", a explicat cântăreaţa newyorkeză în cadrul unei conferinţe de presă din 6 aprilie. 

Amintind de Live Aid, concertul gigant de la Londra şi Philadelphia din 13 iulie 1985, care a avut drept scop strângerea de fonduri pentru a eradica foametea în Etiopia, cel de acum reuneşte un line-up impresionant: americanii Stevie Wonder, Taylor Swift, Alicia Keys, Jennifer Lopez, Usher, britanicii Elton John, Paul McCartney, The Rolling Stones, Chris Martin de la Coldplay, Sam Smith, Ellie Goulding, italianul Zucchero, chinezul Eason Chan şi canadienii Céline Dion, Angèle şi Christine and the Queens. 

Vor fi prezenţi şi tinerii Lizzo, Camila Cabello, Billie Eilish, Shawn Mendes, Charlie Puth şi Maluma.

Artiştii de muzică clasică, precum pianistul Lang Lang şi tenorul italian Andrea Bocelli, actorii şi actriţele Samuel L. Jackson, Sarah Jessica Parker, Matthew McConaughey, Idris Elba, Amy Poehler, Henry Golding, Pierce Brosnan, Jameela Jamil, precum şi sportivii Lewis Hamilton, Megan Rapinoe se alătură acestei distribuţii de 5 stele, lista fiind disponibilă pe site-ul Global Citizens.

"One World: Together at Home" este difuzat în două părţi: un segment de 6 ore şi un concert de 2 ore. El va fi prezentat de unii dintre cei mai cunoscuţi prezentatori ai televiziunii americane: Jimmy Fallon de la "The Tonight Show", Jimmy Kimmel de la "Jimmy Kimmel Live" şi et Stephen Colbert de la "The Late Show With Stephen Colbert".

Concertul caritabil special "One World: Together At Home", organizat de Global Citizen şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), în sprijinul luptei contra Covid-19, va fi transmis şi de numeroase posturi TV din lume.

Duminică, show-ul va fi difuzat în România de canalul E!, de la ora 20.00.

Evenimentul va fi disponibil online, începând cu ora României 03.00 (noaptea de sâmbătă spre duminică), pe YouTube, Facebook, Instagram, Twitter, Yahoo, Twitch, Amazon Prime Video, Apple Music, Alibaba, LiveXLive, Tencent, Tidal şi TuneIn.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.