Loredana, Răzvan Vasilescu, Adrian Nour, Lucian Ionescu, Mara Captaru şi Emil Rengle se află printre cei 20 de actori şi dansatori care fac parte din distribuţia musicalului "We Will Rock You", în regia lui Răzvan Mazilu, anunţă organizatorii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fanii trupei Queen pot vedea, în aprilie, în premieră, un musical, montat pentru prima dată în România: "We Will Rock You", o poveste despre controlul tehnologiei şi efectele ei malefice într-un viitor nu foarte îndepărtat.

În montarea românească a libretului lui Ben Elton pe hiturile trupei Queen Loredana va fi  Killer Queen, CEO-ul corporaţiei GlobalSoft care a preluat controlul întregii lumi şi a interzis muzica live. Omul ei de încredere este Khashoggi - şeful serviciilor secrete, interpretat de actorul Adrian Nour. 

Lucian Ionescu şi Mara Captaru vor fi tinerii care se opun sistemului şcolar creat de GlobalSoft, Galileo şi Scaramouche, în două roluri despre doi adolescenţi care odată cu prima dragoste descoperă şi puterea de a-şi afirma libertatea şi autenticitatea.

Într-una dintre cele mai surprinzătoare apariţii, spectatorii îl vor putea descoperi pe Răzvan Vasilescu în rolul unui bibliotecar care deţine cărţi şi mărturii despre muzica altor vremuri când existau trupe ca The Beatles sau Queen.

În rolul bibliotecarului Buddy va mai putea fi văzut şi actorul Ion Radu Burlan.

Zece tineri actori şi cântăreţi vor forma grupul de rebeli - Boemii - care încearcă să adune informaţii despre marile trupe live care activau în trecut, o epocă recunoscută în istorie drept "The Rhapsody": Maria Alexievici, Luiza Cobori, Cristina Danu, Ana Maria Ivan, Alexa Niculae, Silviu Mircescu, Radu Mitrea, Vlad Nicolici, Alex Ştefănescu şi Horea Suciu. Liderii grupului - Brit şi Oz - vor fi interpretaţi de Ciprian Teodorescu şi Ana Bianca Popescu.

Mihai Munteniţă va fi profesorul şcolii Ga Ga, iar în câteva apariţii spectaculoase îl veţi putea descoperi pe dansatorul Emil Rengle.

Primele reprezentaţii "We Will Rock You" au loc pe 10, 11 si 12 aprilie la Sala Palatului, urmând ca spectacolul să aibă şi un turneu naţional, precum şi reprezentaţii în toamnă, la Bucureşti. 

Biletele pot fi găsite pe iabilet.ro şi la casa de bilete a Sălii Palatului.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.