Actorii Leonardo DiCaprio şi Brad Pitt s-au alpturat celebrităţilor care îi încurajează pe americani să voteze, marţi, la alegerile legislative parţiale, scrie The Hollywood Reporter.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Starurile din viitorul film al lui Quentin Tarantino, "Once Upon a Time in Hollywood" au lansat, vineri, un videoclip, produs de NowThis Politics, în care explică problemele care vor fi decise prin alegerile de la 6 noiembrie. 

"Viitorul ţării noastre va fi decis săptămâna asta. Alegerile nu contează doar când votezi pentru preşedinte. Aceste alegeri ar putea avea cel mai mare impact din viaţa noastră", spune DiCaprio în videoclip, vorbind despre probleme precum legea siguranţei armelor, mediu curat, politica de imigraţie şi sănătatea. 

Pitt, aflat alături de el, a adăugat faptul că alegerile parţiale vor avea impact asupra schimbărilor climatice, a reformei în domeniul legislaţiei penale, a finanţării educaţiei, a drepturilor minorităţilor sexuale şi a celor electorale. "Vă îndemnăm să mergeţi la vot pe 6 noiembrie şi să vă faceţi auzită vocea", a spus Pitt. 

La final, Di Caprio afirmă: "Noi, electoratul, avem puterea de a decide toate astea". "Şi acest lucru începe acum", a spus Pitt, menţionând: "Te rog, fă-ţi vocea auzită!". 

Multe celebrităţi s-au exprimat în mediul online cu privire la alegerile legislative parţiale, încurajându-i pe americani să voteze: Taylor Swift, Jodie Foster, Julia Louis-Dreyfus şi mulţi alţii.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.