Cineastul ucrainean Sergei Loznitsa, recompensat recent cu Trofeul Anonimul pentru contribuţia la cinematografia universală, vorbeşte într-un interviu acordat News.ro despre societatea de astăzi şi în ce măsură este influenţată de artă, despre proiectele viitoare şi relaţia strânsă pe care o are cu România. Lucrează cu o echipă internaţională, iar la Bucureşti finisează zilele acestea documentarul pe care urmează să îl prezinte la Veneţia la finalul lunii. Anul viitor, el va începe lucrul la un nou lungmetraj de ficţiune din distribuţia căruia va face parte, „cu siguranţă”, Vlad Ivanov.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cineastul ucrainean, care a fost premiat, între altele, la Cannes, Karlovy Vary, Sevilia şi Tallinn Black Nights şi nominalizat la premiile Academiei europene de film, a primit în urmă cu trei zile Trofeul Anonimul pentru contribuţia la frumuseţea cinematografiei universale. La festivalul din Delta Dunării, care s-a încheiat sâmbătă seară, i-a fost dedicată o retrospectivă, care a cuprins şapte titluri. Cineastul a fost însoţit de Maria Choustova, producător şi director de casting împreună cu care a înfiinţat, în 2013, casa de producţie Atoms & Void.

Reputat realizator de documentare, Loznitsa a debutat în lungmetraj de ficţiune, în 2010, cu „My Joy”, în distribuţia căruia a fost inclus Vlad Ivanov, actor român care a jucat şi în „In the Fog” (2012), cel de-al doilea lungmetraj al lui Loznitsa. În „A Gentle Creature” (2017), cineastul l-a folosit pe Valeriu Andriuţă, care a revenit în „Donbass” (2018), cea mai recentă ficţiune a lui.

Cel de-al 21-lea film al său - „State Funeral” - va avea premiera la Festivalul de la Veneţia de anul acesta. Documentarul a fost selectat în afara competiţiei şi este finalizat zilele acestea la Bucureşti. 

Loznitsa este de părere că cinematografia este un fel de schizofrenie, că ea - la fel ca toate celelalte arte - influenţează existenţa oamenilor, consideră că are obligaţia - după cum o numeşte - să citească cât mai multe cărţi şi aproape de România mărturiseşte că l-a adus filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” al lui Cristian Mungiu. Următorul lui lungmetraj de ficţiune va vorbi despre masacrul de la Kiev din 1941. 

Prezentăm integral interviul acordat News.ro de Sergei Loznitsa:

Spuneaţi în seara în care aţi primit Trofeul Anonimul că oamenii normali nu fac film şi că este nevoie de o doză de nebunie pentru asta. Care a fost în cazul dumneavoastră punctul de pornire?

Sergei Loznitsa: E simplu. E nevoie de două puncte de vedere împreună: când faci film, trebuie să fii una cu eroii tăi, dar să fii şi un observator din exterior. Trebuie să simţi şi să percepi sentimentele, să fii implicat în situaţii, iar în acelaşi timp să te afli în exterior. E un fel de schizofrenie. Trebuie să oscilezi între cele două poziţii. Asta e prima chestiune. A doua o reprezintă lumea. Tu îţi împărtăşeşti viziunea cu destul de mulţi oameni, iar în acelaşi timp, ştii că toţi au viziuni diferite. Te trezeşti imediat în faţa unor întrebări. Fie confrunţi lumea, fie încerci să fii un tiran. Fiecare regizor e un fel de dictator. În acelaşi timp, îţi dai seama că nu ai dreptate.

Cu ce dificultăţi vă confruntaţi, ca cineast, în prezent?

Sergei Loznitsa: Acum poate că este mai uşor pentru mine, faţă de cei care tocmai încep să facă filme. Când încep un nou proiect, nu este uşor să găsesc finanţare şi trebuie să aleg între proiecte. Unele dintre ele, care există în capul meu, pot fi imposibil de realizat momentan. Este mereu vorba despre confruntare. Pornesc mereu de la zero. Ştiu că trebuie să fiu pregătit – dacă filmul de dinainte a fost bun, nu îţi dă nimeni asigurarea că următorul va fi unul reuşit. Şi aşa e tot timpul.

Arta, în general, influenţează astăzi oamenii?

Sergei Loznitsa: Trăim o viaţă scurtă ca să vedem cum arta influenţează societatea de acum. Mă pot baza pe istorie şi pe opinia altor artişti. Am început să observ serios lucrurile din jurul meu acum 25 – 30 de ani. Desigur, există influenţă. Dacă iei arta în serios, ea conectează lucrurile de bază. Este legată de limbaj, de spaţiu. Este vorba despre limbajul general, inclusiv limbajul corpului, al arhitecturii, al simbolurilor. Arta face şi ea asta, nu doar politica şi istoria, şi este foarte important cum descrii. Nu este aşa: când faci film şi este unul bun, a doua zi oamenii sunt schimbaţi. Dar când foloseşti un anumit limbaj, când creezi un stil, când acesta începe să se repete, când oamenii încep – dacă vor sau nu, dacă se gândesc la asta sau nu – să folosească cuvinte şi să schimbe comportamentul, de exemplu, acesta este modul în care arta influenţează. Când Dante a scis „Divina Comedie”, cine a putut să o citească? Erau câţiva învăţaţi. După sute de ani, acum, dacă nu ştii „Divina Comedie” sau nu ai citit măcar începutul, eşti cumva în afara societăţii. Aşa funcţionează. Cele mai importante scrieri şi autori ca „Don Quijote”, Homer, Moliere, Shakespeare, Tolstoi şi Cehov există şi influenţează. Este o literatură minunată care a rămas cu noi şi ne-a format.

Da, ceea ce este creat acum va fi referinţă peste o sută, două sute de ani?

Sergei Loznitsa: Nu ştiu, pentru că totul se schimbă foarte repede şi poate că această practică, cinematografia, se va schimba în viitor. Nu sunt sigur dacă oamenii o vor uita, dar probabil noi toţi ne vom schimba, felul în care vom primi informaţie şi vom simţi va fi diferit. Oamenii, acum, sunt tot mai organici şi anorganici. Multe elemente pe care le folosim ne încorporează într-o mare reţea. Nu ştiu care va fi locul cinematografiei în viitor, dar momentan ne exprimăm, împărtăşim informaţii, prin imagini care se mişcă, nu prin fotografii. Tot mai mulţi sunt implicaţi în asta şi va fi creat, probabil, un nou limbaj, care va fi folosit la scară largă.

Cum vedeţi tendinţa oamenilor de a merge spre platformele de streaming şi social media?

Sergei Loznitsa: Momentan, reprezintă posibilitatea de a urmări ce vrei. Ce au făcut ele a fost, de exemplu, să distrugă totalitarismul televiziunilor. Conceptul ăsta însemna că cineva făcea un program, hotăra când primim ştirile – la 8 sau la 9 seara, înainte să dormim. Asta însemna că trebuia să ne gândim la ele peste noapte. Deci, reprezintă o intervenţie serioasă. În prezent, putem avea ştiri oricând, când apar. Dacă ştirile false sunt deja lansate, ele te influenţează. Chiar dacă ştii că sunt ştiri false, le accepţi ca adevărate, iar când vine informaţia corectă, nu mai are acelaşi impact. Suntem într-o situaţie complicată. Există puţine posibilităţi de a te proteja. Una ar fi să nu reacţionezi, ca budiştii. Ai lucruri mult mai importante să rezolvi astăzi. Lucruri care au legătură cu tine.

Care sunt cele mai importante pentru dumneavoastră?

Sergei Loznitsa: Sunt aceleaşi de acum 20 – 30 de ani. Mai întâi, să înţeleg unde sunt, apoi ce fac şi dacă înţeleg ce fac când fac, şi să fac ce vreau. Am multe obligaţii, cum ar fi să citesc multe cărţi. Oamenii la care mă raportez au murit deja, pentru că este vorba despre scriitori din secolele 19 – 20, dar tot am obligaţia de a-i citi. În plus, trebuie să fac filme. Asta este lumea mea. Mică.

Aveţi o relaţie strânsă cu România.

Sergei Loznitsa: Relaţionarea a fost făcută prin artă. Am urmărit filmul românesc care a câştigat Palme d’Or, „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” al lui Cristian Mungiu – e un titlu bun, iar filmul este strălucit –, şi am vrut să filmez primul meu lungmetraj de ficţiune în acelaşi fel şi l-am cunoscut pe Oleg Mutu. El este un director de imagine foarte bun. Ne-am privit şi am spus „da”. Aşa că am lucrat până acum. Am făcut cinci filme, între care un documentar, iar anul viitor vom face un nou lungmetraj de ficţiune. Oleg m-a adus la Bucureşti, unde lucrează cu un colorist fantastic, Claudiu Doagă, şi a adus cu el şi echipa. Din acel moment, am făcut împreună aproape toate filmele mele. În cazul unora am avut obligaţia de a lucra cu altcineva, dar când am fost liber să aleg cu cine să lucrez, l-am ales pe Claudiu. Săptămâna viitoare mă voi afla la Bucureşti pentru a finisa cel mai recent film al meu, „State Funeral”, pe care l-am făcut tot pe bază de imagini de arhivă. Este o colaborare, aşa ne-am construit echipa. Lucrăm cu oameni cu care împărtăşim păreri şi viziuni. Am o echipă internaţională, cu oameni din Polonia, Lituania, Letonia, Belarus, Rusia, Ucraina, Germania, Olanda şi Franţa.

Următorul lungmetraj va fi filmat în Ucraina? Puteţi da mai multe detalii?

Sergei Loznitsa: Da. Este un film pe care l-am scris în urmă cu şapte ani şi, în sfârşit, în urmă cu câteva zile, am primit sprijin financiar din partea Ucrainei, unul destul de serios, pentru că este un film epic. Se numeşte „Babi Yar”. Este vorba despre masacrul de la Kiev din 1941. Atunci, pe teritoriul Uniunii Sovietice, au fost ucişi aproximativ 1,5 milioane de evrei şi, până acum, nu a fost făcut niciun film serios pe tema asta. Îmi amintesc de „Rainbow”, de prin anii 1940, dar era un singur episod despre acest Holocaust, în rest au fost câteva filme proaste, realizate de cineaşti străini. Este un subiect foarte important. Trebuie descoperit şi înţeles ce s-a întâmplat cu societatea. Noi vom face filmul acesta anul viitor.

Aveţi deja distribuţia?

Sergei Loznitsa: Nu chiar. Ştiu cu ce actori aş vrea să lucrez, dar e nevoie şi de 5.000 – 6.000 de figuranţi.

Vreun actor român?

Sergei Loznitsa: Probabil, Vlad Ivanov. Cu siguranţă.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.