Donald Trump a publicat marţi pe reţeaua sa Truth Social o hartă care arată Strâmtoarea Ormuz şi pe care o descrie ca un „nou teritoriu american”, reluând astfel o idee exprimată deja în ultimele zile, relatează AFP.
Preşedintele a vorbit pentru prima dată despre Ormuz ca „teritoriu american” săptămâna trecută, în timpul unui miting şi pe un ton care lăsa să se înţeleagă că este vorba de o glumă.
Republicanul a revenit asupra subiectului luni, în timpul unei discuţii cu jurnaliştii în Biroul Oval, afirmând că ar fi o „idee foarte bună”.
Nu este prima dată când Donald Trump, confruntat cu obstacole în politica sa externă, lansează o astfel de sugestie surprinzătoare sau ameninţătoare de anexare a unui teritoriu străin.
De la revenirea sa la putere, el a ameninţat că va face din Canada cel de-al „51-lea” stat american, că va pune mâna pe Groenlanda şi a evocat chiar preluarea controlului asupra Fâşiei Gaza, fără însă a trece la fapte. Sugestia sa privind Strâmtoarea Ormuz survine într-un moment în care o soluţie paşnică a conflictului dintre Iran şi Statele Unite pare mai îndepărtată ca niciodată.
Acum şaizeci de zile, cele două părţi beligerante au semnat, cu mare fast, un memorandum de înţelegere menit să conducă la soluţie durabilă, dar care nu a dus la nimic. Washingtonul şi Teheranul impun condiţii aparent ireconciliabile pentru redeschiderea strâmtorii, punct nevralgic pentru comerţul mondial cu petrol.




























