Daniel Mitulescu şi Emir Kusturica vor fi producători ai lungmetrajului cu titlu de lucru „Peştele beat din lună”, regizat de japonezul Kohki Hasei, care va fi filmat în Jamaica, Mexic, Ghana şi România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiectul se află în stadiul de finanţare, „sprijinul CNC este foarte important în această fază, iar componenta românească artistică are cea mai mare pondere, chiar dacă regizorul este japonez”, transmite Mitulescu.

Echipa de producţie va fi în principal românească, dar vor exista producători locali în Ghana, Mexic şi Jamaica.

Filmările vor începe în toamna acestui an, iar producţia va fi finalizată în 2019.

Daniel Mitulescu (Metropolis Film) este producător şi distribuitor al filmelor „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” (2006), pentru care actriţa Dorotheea Petre a fost premiată în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, „Eu când vreau să fluier, fluier” (2010), regia Florin Şerban, recompensat cu Marele Premiu al Juriului şi premiul Alfred Bauer la Berlinale 2010, şi al filmului „Loverboy” (2011), regia Cătălin Mitulescu, care a avut premiera la Cannes în secţiunea Un Certain Regard şi premiat pentru interpretare feminină la Festivalul de la Sarajevo.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.