„Dangerous: The Double Album” al cântăreţului country Morgan Wallen s-a clasat, pentru a treia săptămână consecutiv de la debut, în fruntea Billboard 200, devenind primul album de gen care înregistrează această performanţă în decurs de opt ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Albumul a fost vândut în SUA în 130.000 de unităţi în săptămâna încheiată pe 28 ianuarie, potrivit MRC Data.

Din total, 115.000 de unităţi sunt reprezentate de accesările online (154,13 milioane) înregistrate de cele 30 de piese incluse pe materialul de studio. 

Cel mai recent album country care a petrecut trei săptămâni pe primul loc, şi a fost inclus şi în Top Country Albums, a fost „Red” al lui Taylor Swift, în toamna lui 2012. În total, discul a petrecut şapte săptămâni în fruntea Billboard 200.

În actualul clasament, Pop Smoke şi albumul postum „Shoot for the Stars Aim for the Moon” s-au menţinut pe locul secund, cu 45.000 de unităţi vândute în a 30-a săptămână de la debut.

„Evermore” al lui Taylor Swift a urcat un loc în top, până pe trei, după ce a fost vândut în 35.000 de unităţi în a şaptea săptămână de la lansare, iar „After Hours” al canadianului The Weeknd a urcat patru poziţii, până pe patru, cu aproximativ 35.000 de unităţi vândute în a 45-a săptămână.

Lil Durk şi „The Voices” au ocupat locul al cincilea, în urcare o poziţie, după ce albumul a fost vândut în 32.000 de unităţi în a şasea săptămână.

Top 10 este completat de Juice WRLD şi albumul postum „Legends Never Die”, Ariana Grande şi „Positions”, Luke Combs şi „What You See Is What You Get”, Lil Baby şi „My Turn” şi de Anuel AA & Ozuna cu „Los Dioses”.

Billboard 200 clasifică cele mai populare albume din Statele Unite pe parcursul unei săptămâni, pe baza consumului multimetric, care include vânzarea de copii fizice ale discurilor, single-urilor (10 cântece înseamnă un album) şi activitatea online (1.500 de accesări sunt egale cu un album; accesările audio şi video on-demand).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.