Actriţa Brie Larson, premiată cu Oscar în 2016 pentru rolul din „Room”, va fi protagonista şi producător executiv al serialului „Lessons in Chemistry”, al doilea proiect al ei pentru platforma Apple TV+, informează The Hollywood Reporter.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cunoscută şi pentru rolul Captain Marvel, ea este implicată într-un alt serial Apple, o dramă bazată pe experienţele reale ale unui agent CIA.

„Lessons in Chemistry” are la bază viitorul roman al lui Bonnie Garmus. Susannah Grant („Erin Brockovich”, „Unbelievable”) îl va adapta şi va fi coordonatorul show-ului.

Acţiunea este plasată în anii 1960 şi o are în centru pe Elizabeth Zott (Larson), al cărei vis de a deveni om de ştiinţă este respins de o societate care consideră că locul femeii este acasă. Când află că este însărcinată, singură şi concediată din laboratorul unde lucra, Elizabeth se angajează ca gazdă a unei emisiuni culinare de televiziune. Ea ajunge să le înveţe pe femeile casnice, dar şi pe bărbaţii care brusc o ascultă, mai multe lucruri decât nişte reţete. 

Apple Studios produc „Lessons in Chemistry”, adăugat unei serii de proiecte din care fac parte miniseria „The Last Days of Ptolemy Grey” şi lungmetrajele „Kitbag”, „Emancipation” şi „Killers of the Flower Moon”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.