Avocatul lui Roman Polanski ameninţă că va da în judecată Academia de film americană, după ce instituţia care acordă Oscarurile l-a exclus pe regizor din organizaţie. Apărătorul cineastului susţine că acestuia nu i s-a permis „o audiere justă”, scrie hollywoodreporter.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Academia i-a dat afară atât pe Roman Polanski, în vârstă de 84 de ani, cât şi pe Bill Cosby, în vârstă de 80 de ani, joi, „în acord cu standardele de comportament” ale organizaţiei.

Harland Braun, avocatul lui Polanski, a adresat o scrisoare preşedintelui Academiei, John Bailey, prin care susţine că regizorului i-a fost refuzată oportunitatea de a contesta decizia organizaţiei – şansă pe care standardele de comportament ale academiei, implementate în ianuarie, ar fi impus-o.

„Vă trimit această scrisoare pentru a evita un litigiu inutil. Domnul Polanski are dreptul să meargă în instanţă şi să îi ceară organizaţiei dumneavoastră să îşi urmeze propriile proceduri, precum şi legea californiană”, a scris Braun.

„Singura soluţie potrivită ar fi ca organizaţia voastră să îşi retragă decizia de a îl exclude ilegal pe Roman Polanski şi să îşi urmeze propriile standarde de comportament, oferindu-i clientului meu o notificare în legătură cu acuzaţiile care i se aduc şi o audiere justă, pentru ca el să îşi poată prezenta punctul de vedere, cu respect pentru orice propunere de excludere a sa”, a mai scris avocatul.  

Totuşi, surse din interiorul Academiei sunt încrezătoare că Braun nu are temei să deschidă un proces, întrucât nu pot fi contestate toate excluderile din organizaţie pentru încălcări ale standardelor de comportament.

Aceste surse amintesc un articol din regulamentul Academiei, potrivit căruia orice membru al organizaţiei poate fi suspendat sau exclus pentru o anumită cauză de Consiliul instituţiei.

Roman Polanski, care a câştigat un Oscar în 2003 pentru regia filmului „The Pianist”, a fost în autoexil încă din 1978, după ce a fost acuzat că a agresat sexual o adolescentă în vârstă de 13 ani. Deşi nu mai este acum membru al Academiei, trofeul îl poate păstra.

Cosby a fost condamnat în urmă cu două săptămâni pentru că a drogat şi agresat sexual o fostă jucătoare de baschet, Andrea Constand. Numele lui a fost înlăturat şi din Academia americană de televiziune, cea care acordă premiile Emmy, şi actorul şi-a pierdut şi diploma onorifică primită din partea Universităţii Yale. Bill Cosby aşteaptă sentinţa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.