Administratorii averii lui Michael Jackson îi datorează 9,4 milioane de dolari lui Quincy Jones în drepturi de autor şi taxe de producţie pentru hituri precum ”Thriller” şi ”Billie Jean”, a decis, miercuri, un juriu de la Tribunalul Superior din Los Angeles, informează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Daunele stabilite de juriu sunt mai mici decât suma de 30 de milioane de dolari cerută de producătorul Quincy Jones în procesul pe care l-a intentat acum aproximativ patru ani. Însă, suma stabilită de juriu o depăşeşte pe cea pe care administratorii averii lui Michael Jackson au spus că i-o datorează reclamantului, respectiv 392.000 de dolari.

Juriul format din 10 femei şi doi bărbaţi, s-a aflat în deliberare începând de luni. 

”Acest proces nu a fost niciodată despre Michael, ci despre protejarea integrităţii muncii pe care am făcut-o cu toţii în studioul de înregistrări şi a moştenirii creaţiei noaastre. Deşi această decizie nu reprezintă întreaga sumă pe care am solicitat-o, sunt foarte recunoscător că juriul s-a pronunţat în favoarea mea. Consider că aceasta nu este doar o victorie personală pentru mine, ci o victorie pentru drepturile artiştilor în general”, a transmis Quincy Jones.

Avocatul Howard Weitzman, care i-a reprezentat pe administratorii averii lui Michael Jackson, a spus că el şi echipa lui au fost surprinşi de acest verdict.

”Înţeleg că toată lumea va spune că ar fi putut fi mult mai rău – se cerea o sumă enormă. Însă, suntem dezamăgiţi”, a spus el, precizând că intenţionează să facă recurs.

În procesul pe care l-a intentat, Quincy Jones a spus că administratorii averii lui Michael Jackson şi compania Sony Music Entertainment îi sunt datori pentru muzică pe care a produs-o pentru albumele ”Off the Wall”, ”Thriller”, ”Bad”, precum şi pentru coloana sonoră din ”This Is It” şi două show-uri Cirque du Soleil.

Quincy Jones a reclamat că pârâţii au reeditat cântecele pentru a îl priva de plata pentru drepturi de autor şi taxe de producţie.

Administratorii averii lui Michael Jackson au decis ca Jones să fie plătit doar din taxe de licenţă pentru cântecele folosite în acele trei producţii. Însă, Quincy Jones a spus că are dreptul la o parte din încasările totale din utilizarea acelor albume. 

Hiturile ”Billie Jean”, ”Thriller” şi ”Don’t Stop ’Til You Get Enough” se numără printre melodiile din acele albume, despre care Quincy Jones a spus că au fost reeditate. 

Michael Jackson (29 august 1958 - 25 iunie 2009) a fost cântăreţ, compozitor, dansator şi coregraf american, supranumit ”regele muzicii pop”. S-a remarcat încă din copilărie, în calitate de membru al grupului Jackson Five, şi a devenit apoi, după ce şi-a lansat cariera solo, unul dintre cei mai apreciaţi artişti ai planetei. A lansat numeroase albume de succes, precum ”Thriller”, ”Bad” şi ”Dangerous”, iar single-urile şi discurile sale s-au vândut în aproximativ 1 miliard de copii pe plan mondial.

Michael Jackson a câştigat 15 premii Grammy (dintre care două trofee onorifice), 26 American Music Awards (mai mult decât oricare alt artist solo), a fost recompensat cu două stele pe Walk of Fame din Hollywood - în 1980, ca membru al grupului Jackson Five, şi în 1984, ca artist solo - şi a fost inclus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame - în calitate de membru al grupului Jackson Five, în 1997, şi ca artist solo, în 2001.

Cu o viaţă personală marcată de numeroase controverse şi apariţii publice intens mediatizate, Michael Jackson a murit pe 25 iunie 2009, la vârsta de 50 de ani, din cauza unei supradoze de propofol, un anestezic puternic, pe care starul american îl utiliza ca somnifer. Artistul efectua în acea perioadă o serie de repetiţii intense pentru ultimul său turneu din carieră, ”This Is It Tour”, care ar fi trebuit să includă 50 de show-uri şi să înceapă în iulie 2009, la Londra.

După decesul cântăreţului american, custodia celor trei copii ai lui -  Prince Michael Jackson I, (născut pe 13 februarie 1997), Paris Katherine Jackson (născută pe 3 aprilie 1998) şi Prince Michael Jackson II (supranumit ”Blanket”, născut pe 21 februarie 2002) - a fost încredinţată mamei megastarului, Katherine Jackson.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.