Actorul englez Ian Holm, care a interpretat o largă paletă de roluri, de la androizi şi hobiţi la Shakespeare, a murit vineri la Londra, la vârsta de 88 de ani, informează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El era internat şi, potrivit unei declaraţii a agentului lui, suferea de Parkinson. „Fermecător, blând şi fioros de talentat, ne va lipsi enorm”.

Ultimele zile ale lui Holm au fost documentate într-o serie de portrete realizate de soţia lui, Sophie de Stempel.

Holm, care a câştigat un trofeu Bafta şi a primit o nominalizare la Oscar pentru rolul din „Chariots of Fire” (1981), a fost un actor versatil. A jucat teatru până în 1976 şi a atras o nouă generaţie de fani odată cu rolul din seria filmelor „Lord of the Rings”.

Născut în Essex, în 1931, Ian Holm s-a îndrăgostit de actorie din copilărie. A făcut parte, între altele, din Royal Shakespeare Company, unde a fost o figură importantă.

În 1976, a suferit un trac sever, în timpul unei reprezentaţii „The Iceman Cometh”. El l-a descris drept „un fel de cădere nervoasă”. Acel incident, pentru el, a rămas „o cicatrice în memorie care nu o să dispară vreodată”.

După ce a abandonat teatrul, s-a îndreptat către o carieră pe marile ecrane. A jucat în câteva filme britanice, precum „The Bofors Gun”, „Oh! What a Lovely War” şi „Young Winston”. Odată cu distribuirea în rolul androidului Ash din „Alien” al lui Ridley Scott, a devenit cunoscut la nivel internaţional. Acestui rol i-a urmat Sam Mussabini, antrenorul din „Chariots of Fire”.

Ian Holm a fost Napoleon în „Time Bandits” al lui Terry Gilliam, Lewis Carroll în „Dreamchild”, şi părintele Cornelius în „The Fifth Element” al lui Luc Besson, dar şi Polonius în „Hamlet” al lui Franco Zeffirelli. A fost ales să joace rolul Bilbo în două dintre cele trei lungmetraje „The Lord of the Rings”, regizate de Peter Jackson, dar şi în două dintre filmele „Hobbit”.

Holm a revenit la Shakespeare în 1997, în „Regele Lear” montat de Richard Eyre la Teatrul Naţional din Londra, iar un an mai târziu a primit însemnele de Cavaler pentru contribuţia adusă teatrului.

În 2004 şi-a publicat autobiografia. Ian Holm a fost căsătorit de patru ori şi a avut cinci copii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.