Actorul britanic Gary Oldman va fi recompensat cu Chairman’s Award, trofeu onorific, la Palm Springs Film Festival pentru rolul din „Mank”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pentru rolul său „perfect” interpretat în film, „fascinant”, reprezentanţii festivalului au anunţat că îl premiază pe unul dintre cei mai bun actori ai acestei generaţii, citează Variety.

Oldman, care a jucat şi în „The Darkest Hour” şi a primit un trofeu Oscar pentru portretizarea lui Winston Churchill, a mai primit din partea festivalului, în 2018, premiul pentru întreaga activitate, iar în 2012, International Star Award.

În „Mank”, care este disponibil pe Netflix, el joacă rolul scenaristului Herman J. Mankiewicz în cursa pentru a finaliza povestea pentru „Cetăţeanul Kane/ Citizen Kane”, film regizat de Orson Welles.

David Fincher a regizat lungmetrajul în care mai joacă Amanda Seyfried, Lily Collins, Arliss Howard şi Charles Dance.

Între cei care au primit în trecut Chairman’s Award se numără Joaquin Phoenix, Amy Adams, Jessica Chastain, George Clooney, Tom Hanks, Nicole Kidman, Regina King şi Reese Witherspoon.

Actriţa Carey Mulligan va primi anul acesta International Satr Award pentru rolul din „Promising Young Woman”.

Festivalul şi gala de premiere de anul acesta nu vor avea loc fizic, ci în format televizat, pe 11 februarie şi 25 februarie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.