Actorul Cameron Boyce, cunoscut din serialul Disney „Descendants” şi show-ul TV „Jessie”, a murit sâmbătă, la vârsta de 20 de ani, infomează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Boyce, care a debutat în filmul horror „Mirrors” la vârsta de 9 ani, a murit în somn, după ce ar fi suferit un atac.

Moartea lui a fost confirmată sâmbătă seară şi legată de „o boală de care suferea” şi pentru care primise tratament, a transmis un purtător de cuvânt.

Cameron Bryce a mai jucat alături de Adam Sandler în „Grown Ups” şi a devenit celebru odată cu show-ul „Jessie” al canalului Disney. A urmat serialul „Descendants”. 

Un purtător de cuvânt al Disney Channel l-a descris pe Boyce drept „un actor incredibil de talentat”.

„De la o vârstă fragedă, Cameron Boyce a visat să îşi împartă talentul artistic extraordinar cu lumea. Ca adolescent, era mânat de o dorinţă puternică de a schimba vieţile oamenilor prin munca lui în scop umanitar. Era un actor incredibil de talentat, o persoană empatică şi, mai ales, un fiu, frate, nepot şi prieten iubitor”, a transmis postul de televiziune. „Transmitem condoleanţe familiei, colegilor şi deplângem alături de milioanele de fani moartea lui prematură”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.