Raport OCDE: România, pe ultimul loc în ceea ce priveşte rata copiilor de 2 ani înscrişi în programe care combină educaţia cu îngrijirea. Şi procentul copiilor între 3 şi 6 ani înscrişi la grădiniţă e mai mic decât media OCDE

Raport OCDE: România, pe ultimul loc în ceea ce priveşte rata copiilor de 2 ani înscrişi în programe care combină educaţia cu îngrijirea. Şi procentul copiilor între 3 şi 6 ani înscrişi la grădiniţă e mai mic decât media OCDE

România se situează pe ultimul loc în ceea ce priveşte numărul copiilor de doi ani care sunt înscrişi într-un program care combină educaţia cu îngrijirea, doar 12% dintre copiii români beneficiind de un astfel de program, arată raportul OCDE ”Education at a Glance 2026”. Şi procentul copiilor între 3 şi 6 ani înscrişi la grădiniţă este mai mic decât media OCDE.

Raportul "Education at a Glance 2026 - EaG 2026", realizat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi făcut public marţi, arată că România a făcut progrese în ceea ce priveşte procentul copiilor înscrişi într-o formă de învăţământ preşcolar, însă cifrele se menţin sub media ţărilor din OCDE.
"Participarea la educaţia şi îngrijirea timpurie este o practică răspândită în rândul copiilor începând cu vârsta de 3 ani în toate ţările OCDE. În România, 76% dintre copiii cu vârste cuprinse între 3 ani şi vârsta de începere a învăţământului primar (6 ani în România) erau înscrişi în programe de educaţie şi îngrijire timpurie în 2024, o cifră sub media OCDE de 90%", arată raportul OCDE.
România se situează pe ultimul loc între ţările analizate în raport în ceea ce priveşte copiii cu vârste mai mici de trei ani înscrişi într-un program în care beneficiază şi de îngrijire, şi de educaţie.
"Ratele de înscriere pentru copiii mai mici variază semnificativ între ţările OCDE. În România, 12% dintre copiii în vârstă de 2 ani sunt înscrişi în programe de dezvoltare educaţională timpurie care îndeplinesc criteriile Clasificării Internaţionale Standard a Educaţiei, combinând educaţia cu îngrijirea. Deşi această situaţie plasează România la coada clasamentului ţărilor OCDE pentru care există date disponibile, ea reprezintă o creştere de aproape 6 puncte procentuale faţă de 2015, indicând o îmbunătăţire a ratelor de înscriere", arată documentul citat.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră