Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat că nota sistemului educaţional din România este între 5 şi 6 şi a precizat că principala problemă este diferenţa foarte mare de calitate între mediul rural şi urbanul mic comparativ cu marile oraşe. Nicuşor Dan a afirmat că îl vede pe actualul ministru al Educaţiei, Daniel David, ocupând în continuare acest post.
Nicuşor Dan a fost întrebat, marţi, la Antena 3, ce notă ar da sistemului educaţional din ţara noastră.
”Între 5 şi 6, aş spune. Eu sunt cineva care născut în 1969, într-o zonă semi-rurală a României, am avut condiţiile pentru a ajunge să străbat toate etapele de formare profesională şi, din păcate, lucrul ăsta nu se mai întâmplă azi. Deci probabil că principala problemă a educaţiei din România este diferenţa foarte mare de calitate între mediul rural şi urban mic şi, bineînţeles cu excepţii şi marile oraşe şi aici este România, adică lucrul pe care noi trebuie să-l facem, suntem obligaţi să-l facem, este să dăm copiilor şanse egale. Deci noi trebuie să stimulăm inclusiv financiar ca profesori buni să se ducă în zonele care sunt în momentul de faţă mai puţin acoperite şi acelaşi lucru putem să-l spunem şi despre sistemul de sănătate”, a declarat Nicuşor Dan.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
El a mai fost întrebat ce pârghii are pentru scăderea analfabetismului funcţional.
”Eu vă spun că am fetiţa în clasa a doua, termină clasa a doua acum şi eu sunt îngrozit de ce îi se cere să ştie la vârsta asta. Şi vorbesc cu maximă seriozitate. Adică noi trebuie să modificăm în proporţie mare ceea ce învaţă copiii la şcoală astfel încât să ne concentrăm pe noţiunile esenţiale, astfel încât cât mai puţini din copii să rămână în urmă şi cei care rămân în urmă să reuşim să-i ajutăm, astfel încât până la clasa a VIII-a cel puţin să avem grijă ca toţi copiii să deprindă noţiunile de bază. Copiii învaţă mult, mult prea mult, învaţă mult prea puţin să aibă o gândire critică, să se raporteze critic şi cu capul lor la realitatea înconjurătoare şi aici este schimbarea esenţială pe care trebuie să o facem”, a declarat Nicuşor Dan.
El a adăugat că trebuie să ne adaptăm şi la piaţa muncii astfel încât ce învaţă copiii la şcoală să le folosească în meseriile pe care le aleg.
”Mai departe bineînţeles că trebuie să ne adaptăm la piaţa muncii să vedem în ce direcţie merge piaţa muncii astfel încât ceea ce produce şcoala, adică ce învaţă copiii la şcoală să le folosească în meserile pe care le au mai departe, dar dacă vorbim de problema pe care aţi ridicat-o, în opinia mea asta este soluţia, să ne concentrăm pe noţiunile esenţiale şi pentru asta şi profesorii trebuie să fie formaţi pentru a schimba metodologia după care predau azi”, a mai declarat Nicuşor Dan.
El a fost întrebat pe cine ar prefera să fie ministru al Educaţiei.
”Eu am încredere în Daniel David, să ştiţi. Este o persoană care are o anvergură intelectuală, este o persoană care a studiat foarte mult pedagogia, cunoaşte sisteme diferite din lume, din Europa, a spus că va veni în această vară cu un proiect de reformă pentru învăţământul românesc. Aştept acest proiect de reformă şi bineînţeles că e nevoie pentru educaţie şi de bani şi de suport politic”, a mai afirmat Nicuşor Dan.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.