Producătorul francez de medicamente Valneva a propus un plan de remediere, după ce a primit o notificare de intenţie din partea Comisiei Europene în vederea rezilierii contractului de cumpărare în avans a vaccinului său candidat împotriva Covid-19, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Unele state membre şi-au confirmat interesul de a avea în portofoliu o soluţie de vaccin cu virus complet, inactivat. Cu toate acestea, indicaţiile preliminare, neoficiale de volum primite de la CE (Comisia Europeană) nu ar fi suficiente pentru a asigura sustenabilitatea programului de vaccin împotriva COVID-19 al Valneva,”, a spus compania într-un comunicat.

Valneva a avertizat pe 16 mai că acordul său privind vaccinul împotriva Covid-19 convenit cu Comisia Europeană ar putea fi anulat, deoarece Bruxelles-ul a informat compania despre intenţia sa de a rezilia contractul de cumpărare în avans.

”Sperăm că CE şi statele sale membre vor continua să evalueze potenţialele avantaje ale unui vaccin inactivat”, a declarat directoru lgeneral al Valneva, Thomas Lingelbach, într-un comunicat.

Producătorul de medicamente a spus că, în consecinţă, a propus un plan de remediere, care acum face obiectul unor discuţii ulterioare în cadrul CE şi între statele membre participante.

În paralel, procesul de reglementare cu Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) continuă conform planificării, a spus compania, iar Comitetul pentru produse medicamentoase de uz uman al agenţiei urmează să susţină un vot final în săptămâna din 21 iunie cu privire la aprobarea sau nu a vaccinului. În aprilie, EMA a cerut companiei să furnizeze mai multe date despre vaccin.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.