Consiliul Concurenţei a anunţat joi că a aprobat tranzacţia prin care The Sherwin-Williams Company, SUA, preia Industria Chimica Adriatica S.p.A., Italia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Consiliul Concurenţei a aprobat tranzacţia prin care The Sherwin-Williams Company, SUA, preia Industria Chimica Adriatica S.p.A., Italia”, anunţă autoritatea de concurenţă.

La nivel mondial, Sherwin-Williams Company comercializează, în principal, vopseluri, lacuri, coloranţi, produse de finisare pentru lemn, plastic sau sticlă etc. Sherwin-Williams Company activează în România, prin intermediul filialelor sale, în domeniul comercializării angro a produselor de finisare industriale pentru lemn şi în domeniul comercializării de vopseluri industriale.

Industria Chimica Adriatica produce şi comercializează produse de finisare pentru lemn şi sticlă, cu precădere pentru aplicaţii şi utilizări industriale. În România, compania activează, în special, prin intermediul unui distribuitor local şi comercializează, în cea mai mare parte, produse de finisare industriale pentru lemn.

În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.