Touroperatorul Join UP! anunţă că a înregistrat în România venituri de 40 milioane euro în anul calendaristic 2024, în creştere de peste 160% faţă de perioada anterioară.
”Touroperatorul Join UP! a înregistrat în România venituri record de 40 milioane euro în anul calendaristic 2024, ceea ce înseamnă o creştere de peste 160% faţă de perioada anterioară. Astfel, în 2024 a trimis în vacanţă peste 50.000 de turişti, înregistrând o creştere de aproape două ori a afacerilor, faţă de anul anterior”, anunţă compania.
Şi valoarea unui pachet de vacanţă a crescut, ajungând la o medie de peste 700 euro/persoană.
În prezent, compania lucrează cu peste 1.100 de agenţii de turism partenere în România, ceea ce înseamnă 70% din piaţa agenţiilor revânzătoare active, respectiv 100% dintre cele mai mari agenţii de turism din România, după cifra de afaceri.
În acest sezon estival, compania operează zboruri charter cu plecări din 12 oraşe: Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Oradea, Suceava, Arad, Timişoara, Bacău, Baia Mare, Craiova, Sibiu şi Târgu Mureş.
De asemenea, în acest sezon, compania oferă peste 150.000 de locuri, în destinaţii precum Turcia, Egipt (Sharm El Sheikh, Hurghada, Alamein), Cipru, Tunisia, Tenerife şi Grecia.
Compania rămâne lider în ce priveşte pachetele turistice în Egipt, fiind operatorul de turism care oferă cel mai mare număr de locuri către această destinaţie. Join UP! a lansat în premieră în România zboruri către o nouă destinaţie exclusivă, El Alamein, Egipt, care vine în portofoliul solid al companiei alături de Sharm El Sheikh şi Hurghada.
De asemenea, în ultimul an, compania şi-a extins expertiza în pachete turistice în Turcia, unde oferă peste 60.000 de locuri, ceea ce o plasează în top 3 touroperatori din piaţă.
„Pentru noi, 2024 a fost un test de rezilienţă — un an care ne-a evidenţiat principalele puncte vulnerabile şi ne-a determinat să evoluăm. Începând din toamnă, am înfiinţat un departament extins Help Desk şi Soluţionare a reclamaţiilor, am consolidat echipele de vânzări şi marketing şi, cel mai important, am lucrat intens la îmbunătăţirea produsului: selecţia destinaţiilor, a hotelurilor şi a preţurilor. Aceste schimbări au început deja să dea rezultate. Rezervările timpurii pentru vara 2025 arată un progres solid, iar în prezent avem cea mai largă listă de oraşe de plecare de până acum”, declară Kateryna Ushakova, director regional Europa, Join UP!.
Zborurile către Egipt sunt operate prin flotă proprie, de SkyUp Airlines, partenerul strategic al touroperatorului.
„Privim spre viitor cu încredere şi obiective clare: consolidarea poziţiei în piaţă, extinderea portofoliului şi menţinerea unei relaţii durabile cu agenţiile de turism. Ne dorim un 2025 în care vacanţele să fie mai uşor de accesat, mai rapide de rezervat şi mai aproape de toată lumea”, adaugă Kateryna Ushakova.
În ultimul an, au fost lansate noi departamente, precum Helpdesk şi de soluţionare a reclamaţiilor, un serviciu extins de suport pentru clienţi în limba locală - iar recent, Departamentul de Transport Aerian (AVIA).
Join UP! România şi-a crescut garanţia bancară oferită în numerar de la 200.000 euro la 400.000 euro, sumă blocată în favoarea clienţilor, prin Ministerul Turismului.
Compania Join UP! este prezentă în 10 ţari, printre care Ucraina, Moldova, Kazahstan, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, România, Slovacia şi Ungaria. Touroperatorul are un portofoliu de peste 1.600 de hoteluri, din care peste 160 exclusive.
Entităţile sub brandul Join UP! distribuie pachete turistice prin intermediul a 10.000 de agenţii de turism pe toate pieţele pe care operează. Peste 5,5 milioane de turişti aleg să meargă în vacanţă cu Join UP!, în fiecare an.
La nivel global, brandul are afaceri de peste 400 milioane de euro.
Join UP! Romania este un tur operator fondat în 2022. Acesta oferă pachete turistice care includ de obicei bilete de avion, cazare la hotel şi transferuri. Join UP! Romania este reprezentată de o echipă de 35 specialişti locali şi colaborează cu peste 1.100 de agenţii de turism şi agenţi din întreaga ţară. Sediul companiei este situat în Bucureşti.
Join UP! Romania operează sub brandul internaţional de călătorii Join UP!™, înfiinţat în iunie 2010, şi este unul dintre brandurile de top din Ucraina. Entităţile care operează sub marca Join UP!™ sunt de asemenea prezente în Kazahstan, Estonia, Letonia, Lituania, Moldova, Republica Cehă, Polonia, Slovacia şi Ungaria. Toate organizaţiile care operează sub brandul internaţional Join UP!™ sunt parteneri strategici ai companiei aeriene SkyUp™.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.