Economia Statelor Unite îşi va reveni, dar ar putea avea nevoie de un vaccin contra coronavirusului înainte de redresarea completă, a declarat duminică preşedintele Rezervei Federale, Jerome Powell, citat de CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Pe termen lung şi chiar pe termen mediu, nu aţi dori să pariaţi împotriva economiei americane. Economia americană se va reface”, a spus Powell într-un interviu acordat la emisiunea CBS ”60 Minutes”, potrivit unui fragment difuzat duminică la emisiunea ”Face the Nation ”.

Cu toate acestea, Powell a remarcat că recuperarea va depinde probabil de cât de în siguranţă se vor simţi americanii.

"Presupunând că nu va exista un al doilea val de coronavirus, cred că veţi vedea că economia se va reface constant în a doua jumătate a anului", a spus şeful băncii centrale. Cu toate acestea, el a adăugat că ”pentru ca economia să se recupereze pe deplin ... s-ar putea să fie nevoie să aşeptăm venirea unui vaccin”.

Fed a lansat o serie de măsuri pentru ca pieţele să funcţioneze corect şi a făcut echipă cu Departamentul Trezoreriei pentru o varietate de programe de creditare destinate întreprinderilor şi persoanelor fizice. În plus, Fed cumpără obligaţiuni corporative şi municipale.

Măsurile au fost adoptate pe fondul crizei şomajului, un număr de 36,5 milioane de americani solicitând cereri de şomaj, în timp ce rata şomajului a urcat la 14,7%.

”Este o perioadă de mari suferinţe şi dificultăţi şi se produce atât de repede şi cu o astfel de forţă, încât nu poţi exprima cu adevărat durerea pe care o simt oamenii şi incertitudinile prin care trec”, a spus Powell.

Fostul director al Consiliului Economic Naţional Gary Cohn a fost de acord cu evaluarea lui Powell cu privire la necesitatea vaccinului. Totodată, Cohn a subliniat necesitatea ca economia să îşi revină.

”Dacă dorim într-adevăr să îi readucem pe oameni la muncă, aşa cum a afirmat preşedintele Powell, trebuie să redeschidem economia”, a spus Cohn.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.