Directorul general al grupului Ryanair, Michael O'Leary, a declarat miercuri că rezervările par foarte puternice pentru vară şi că factorul de încărcare ar trebui să crească treptat la 94-95% în iunie-august, practic ajungând la nivelurile anterioare pandemiei de Covid-19, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cel mai mare operator aerian cu discount din Europa ar urma să încheie luna aceasta cu puţin peste 15 milioane de pasageri, în creştere de la 14,24 milioane în aprilie, comparativ cu doar 1,04 milioane în aprilie 2021, a declarat O'Leary pentru Reuters. El se aşteasptă ca factorul de încărcare să crească până la 92% în mai, de la 91% în aprilie.

”Rezervarile din ultimele săptămâni au continuat să se consolideze – atât cifrele cresc, cât şi preţurile medii plătite pe parcursul verii sunt în creştere”, a spus el, subliniind rezervările puternice către plajele din Portugalia, Spania, Italia şi Grecia.

O'Leary nu vede niciun impact semnificativ pentru Ryanair din cauza întârzierilor recente de pe aeroporturile din Stockholm, Frankfurt, Amsterdam şi Dublin, spunând că până în iunie-august personalul suplimentar ar trebui să asigure că ”nu va exista o problemă cu cozile pentru controalele de securitate”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.