România a finalizat prima etapă de finanţare sustenabilă, obţinând 10,85 miliarde de lei (echivalentul a 2,18 miliarde euro) din două emisiuni de obligaţiuni verzi, un pas important spre atragerea de capital pentru proiecte cu impact pozitiv asupra mediului, anunţă Ministerul Finanţelor.
”România a finalizat cu succes prima etapă de finanţare sustenabilă, obţinând 10,85 miliarde de lei (echivalentul a 2,18 miliarde euro) din două emisiuni de obligaţiuni verzi – un pas important spre atragerea de capital pentru proiecte cu impact pozitiv asupra mediului”, anunţă Ministerul Finanţelor, care a publicat vineri raportul oficial de alocare a fondurilor, primul de acest tip publicat până în prezent, care detaliază utilizarea sumelor obţinute.
Din totalul sumei atrase, 9,85 miliarde lei (1,98 miliarde euro) au fost atraşi în februarie 2024, prin prima emisiune de euroobligaţiuni verzi a României, iar 1 miliard lei (201 milioane euro) provin din emisiunea Samurai Green lansată în octombrie anul trecut pe piaţa japoneză.
Prin această operaţiune, România îşi aliniază strategia de finanţare cu angajamentul internaţional privind combaterea schimbările climatice şi promovarea dezvoltării durabile, în conformitate cu Acordul de la Paris şi cu prevederile ONU privind Dezvoltarea Durabilă.
Fondurile obţinute au fost integral alocate către proiecte eligibile de protecţie a mediului, în domenii precum transportul nepoluant, gestionarea durabilă a apei, adaptarea la schimbările climatice, protejarea resurselor naturale şi reducerea poluării.
“Emisiunile de obligaţiuni verzi şi angajamentul continuu al Guvernului privind realizarea de proiecte care să răspundă provocărilor climatice demonstrează potenţialul României de a fi un actor important în domeniul finanţelor sustenabile la nivel regional, european şi internaţional. Prin aceste emisiuni, Ministerul Finanţelor îndeplineşte, pe lângă obiectivul de diversificare a bazei de investitori, un obiectiv important în managementul datoriei publice şi finanţarea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute. Astfel, reuşim să ne atingem obiectivele de dezvoltare durabilă asumate prin semnarea Acordului de la Paris, respectiv sprijinirea proiectelor cu impact pozitiv pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii tuturor”, a declarat ministrul de Finanţ, Alexandru Nazare.
Sumele nete din cele două emisiuni s-au ridicat la 10,85 miliarde lei (aproximativ 2,18 miliarde euro). Din aceste fonduri, 41,5% au fost folosite pentru a finanţa proiecte din perioada 2021-2023, iar restul de 58,5%, pentru proiecte din 2024. Suma a fost alocată pentru investiţii în domenii precum transport durabil, apă, schimbări climatice, resurse naturale şi prevenirea poluării.
Domeniile strategice în care au fost investite sumele
- Gestiunea durabilă a apei şi apelor uzate – 4,6 miliarde RON
- Transport nepoluant – 1,87 miliarde RON
- Adaptarea la schimbările climatice – 2,04 miliarde RON
- Protecţia resurselor naturale şi utilizarea sustenabilă a terenurilor – 2,33 miliarde RON
- Prevenirea şi controlul poluării – 52 mii RON
”Un comitet interministerial a aprobat recent raportul final de alocare, iar evaluatorul extern, Standard & Poor’s, a confirmat că toate cheltuielile sunt în concordanţă cu angajamentele asumate. Evaluatorul extern apreciază că Raportul îndeplineşte cerinţele privind raportarea alocărilor prevăzute în Principiile Obligaţiunilor Verzi şi angajamentele ferme din cadrul obligaţiunilor verzi referitoare la raportarea alocărilor, iar alocările pentru proiecte de mediu sunt în concordanţă cu angajamentele emitentului asumate anterior realizării emisiunilor de obligaţiuni verzi”, precizează ministerul.
Obligaţiunile verzi ale României au generat interes pe pieţele internaţionale. Emisiunea în euro a fost suprasubscrisă de peste patru ori (cererea investitorilor a depăşit de peste 4 ori suma pe care România dorea să o împrumute), ceea ce arată încrederea în instrumentele sustenabile de finanţare a României. Performanţa de piaţă a fost recunoscută prin două distincţii importante: premiul “Top Deal” oferit de CMD Portal pentru cea mai mare emisiune verde realizată de un stat din Europa Centrală şi de Est şi premiul “Cross-border Yen Bond of the Year”, acordat de DealWatch pentru emisiunea Samurai lansată pe piaţa japoneză.
Emisiunile de obligaţiuni verzi fac parte din strategia de finanţare a Ministerului Finanţelor şi sunt dedicate finanţării unor sectoare prioritare din domeniul protejării mediului înconjurător şi combaterii schimbărilor climatice, contribuind la diversificarea bazei de investitori.
Următoarea etapă constă în elaborarea Raportului de impact, care va oferi detalii despre efectele de mediu şi sociale generate de proiectele finanţate. Acesta va crea baza pentru posibile noi emisiuni de obligaţiuni verzi, în funcţie de proiectele eligibile ce vor fi identificate în perioada următoare.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.