Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a inspectat, joi, lucrărilor de modernizare a infrastructurii şi suprastructurii feroviare de pe loturile Coşlariu - Vinţu de Jos, Vinţu de Jos - Simeria şi Simeria - Gurasada. El le-a transmis constructorilor că au tot sprijinul, dar le-a cerut lucrări de calitate, în caz contrar urmând a se lua măsuri. ”Antreprenorii or să se plictisească de prezenţa mea, dar asta-i viaţa. Acum trebuie să terminăm loturile de autostrăzi şi tronsoanele de cale ferată pe care le avem în execuţie”, a declarat Răzvan Cuc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc şi reprezentanţii CNCF CFR SA au verificat, joi, stadiul lucrărilor de modernizare a infrastructurii şi suprastructurii feroviare de pe loturile Coşlariu - Vinţu de Jos, Vinţu de Jos - Simeria şi Simeria -  Gurasada.

”I-am transmis antreprenorului că îl asigur de tot sprijinul meu administrativ, dar i-am şi atras atenţia să se mobilizeze, să ia în serios subcontractorii săi, să-i plătească la timp şi să execute lucrări de calitate. În caz contrar, compania nu va ezita să ia măsuri. Vreau să am o relaţie contractuală cu un partener onest, care să îşi execute obligaţiile contractuale şi nu să urmărească obţinerea de claim-uri. Să mai renunţăm la politica asta a claim-urilor că, nici nu ne apucăm bine de construit şi facem două-trei clame-uri, ca să mai luăm nişte bani de la statul român. Nu mai merge. Ori lucrăm cum trebuie, ori dacă venim să facem claim-uri în România, atunci şi noi vom lua măsurile care se impun. Drastice. Antreprenorii or să se plictisească de prezenţa mea, dar asta-i viaţa. Acum trebuie să terminăm loturile de autostrăzi şi tronsoanele de cale ferată pe care le avem în execuţie”, a declarat Răzvan Cuc.

Acesta a afirmat că, dacă sunt antreprenori cărora li se pare că glumeşte, vor vedea reversul medaliei.

”Dacă unii o iau în derâdere, sau li se pare că glumesc, o să vadă şi reversul medaliei pe care vom aplica fără a avea niciun fel de ezitare, pentru că răbdarea românilor a ajuns la final. Nu mai putem să tolerăm. Vrem cu toţii să avem cale ferată rapidă, vrem să avem autostrăzi şi de asta mă voi asigura eu, ca  ministru, că vom avea în acest mandat. Eu le-aş mulţumi pe de-o parte constructorilor că nu au încetat lucrul, în lipsa bugetului aprobat. Şi constructorii puteau să spună, nu aveţi bugetul aprobat, stăm blocaţi până când aveţi bugetul să ştim că ne luăm banii. Aici au dat dovadă de seriozitate şi de consecvenţă şi pentru asta le mulţumesc. Cât timp România şi românii vor autostrăzi, eu cred că dacă ne oprim şi 15 minute ne costă foarte mult. Noi vom lucra non-stop ca să vedem că se implementează proiectele care le avem acum în desfăşurare. Vrem să finalizăm numărul de kilometri de cale ferată modernizată aşa cum şi-a asumat CFR Infrastructură. Pentru asta îi voi sprijini cu măsuri legislative, cu tot ce se impune să fac, în calitatea mea de ministru al Transporturilor” a mai declarat Răzvan Cuc.

Obiectivele proiectului de modernizare între Simeria şi Coşlariu, proiect în lungime de  74,4 km sunt: modernizarea a 56.67 km CF dublă electrificată; construirea a  17.76 km CF dublă electrificată, modernizarea a 9 staţii CF/HM - Coşlariu, Sîntimbru, Barabanţ, Alba Iulia, Vinţu de Jos, Blandiana, Şibot, Aurel Vlaicu, Orăştie; modernizarea (construirea)  a 90 poduri/podeţe (33 de poduri şi 57 de podeţe); construcţie tunel - tunel Turdaş (780 m); modernizarea a  15 treceri la nivel de cale ferată.

În ceea ce priveşte stadiul de execuţie a lucrărilor pe cele 2 loturi, se înregistrează următoarea situaţie: Simeria - Vinţu de Jos (41,4 km)  – stadiul de execuţie este  97%, lucrarea fiind realizată de către Consorţiul Swietelsky – Strabag – Alstom – Arcada – Euro Construct – Transferoviar Grup. Valoarea contractului este de 1.350.523.773,99 lei fără TVA. 

Pe lotul Vinţu de Jos - Coşlariu (33 km) – stadiul de execuţie este 89%. Lucrarea este realizată de către Impresa Pizzarotti &C S.p.A. Valoarea contractului: 766.924.828,85 lei fără TVA. 

În ceea ce priveşte Tronsonul 3: Gurasada – Simeria (40,88 km) stadiul de execuţie este de 7,71%.

Constructorul acestui tronson este FCC Construccion SA - ASTALDI SpA - CONVENSA (Contratas y Ventas, S.A.) valoare totală a contractului fiind de 2.636.523.184,68 lei (fără TVA).

Prin acest contract se urmăreşte realizarea următoarelor obiective: modernizarea a 40,88 km de infrastructură şi suprastructură feroviară pentru viteza maximă de 160 km/h; lucrări de terasamente şi consolidări; construirea a 17 poduri (dintre care 3 peste râul Mureş), 27 de podeţe, 4 pasaje superioare, 3 pasaje inferioare; lucrări civile în 9 staţii de cale ferată (inclusiv halte comerciale/puncte de oprire); lucrări de electrificare şi energoalimentare; lucrări de implementare a sistemului de siguranţă a traficului ERTMS (ETCS nivel 2+GSM-R).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.