Compania aeriană low-cost Blue Air, cea mai mare companie aeriană românească, se pregăteşte să se listeze la bursă, însă procesul ar putea dura trei ani de zile, a declarat marţi, pentru News.ro, directorul general al companiei, Gheorghe Răcaru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu o văd mai devreme de trei ani (listarea la bursă, n.r.), cam acolo e ţarget-ul nostru. Orice companie, când are o ţintă, începe din timp să construiască, să pună cărămidă cu cărămidă, să construieşti fundamentul. Dar suntem într-o fază incipientă”, a afirmat Răcaru, pentru News.ro.

Managerul estimează că Blue Air va înregistra, în acest an, o cifră de afaceri de 400 milioane euro şi aproximativ 5 milioane de pasageri transportaţi, indicatori în creştere cu peste 35%, ca urmare a majorării frecvenţelor pe anumite rute şi a inaugurării unor rute noi.

”Estimăm un număr de cinci milioane pasageri pentru acest an, în creştere cu peste 35%. Am deschis rute noi, în special în Scandinavia: Copenhaga, Oslo, Helsinki, am crescut frecvenţele pe alte rute, am diversificat rutele interne deservite, atât în ceea ce priveşte destinaţiile, cât şi numărul zborurilor pe fiecare destinaţie, am legat Marea Neagră - Constanţa - de Cluj, Timişoara, Oradea şi Iaşi, tocmai pentru a facilita dezvoltarea turismului intern”, a declarat Răcaru.

Blue Air si Boeing a făcut marţi oficial o comandă fermă pentru şase avioane 737 MAX 8, însă îşi păstrează dreptul să mai cumpere alte două astfel de aeronave în aceleaşi condiţii, compania devenind astfel primul operator de Boeing 737 MAX din România.

În plus, Blue Air va închiria alte doisprezece Boeing 737 de la Air Lease Corporation, partenerul cu care a început în acest an colaborarea.

Anunţul a fost făcut în cadrul Paris Air Show 2017, cel mai mare eveniment al industriei aeronautice mondiale, unde s-a semat marţi contractul de achiziţie.

Cele şase aeronave au o valoare de listă de peste 600 milioane dolari.

Blue Air a fost înfiinţata în 2004 şi s-a dezvoltat de-a lungul anilor devenind un operator aerian paneuropean, cu baze operaţionale în România, Cipru, Italia şi Marea Britanie.

În anul 2016, Blue Air a devenit cea mai mare companie aeriană românească, depăşind în premieră compania de stat Tarom după numărul de pasageri transportaţi. 

Compania low-cost operează zboruri către peste 100 de rute, din 16 ţări.

Compania are opt baze operaţionale, în Bucureşti, Bacău, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Larnaca, Liverpool şi Torino.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.