Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi directorul general al BlackRock, Larry Fink, a fost de acord pentru o coordonare a investiţiilor în reconstrucţia Ucrainei, a anunţat Kievul miercuri, în urma unei întâlniri între cei doi, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

O postare pe site-ul oficial al preşedintelui ucrainean spune că Zelensky şi Fink ”au convenit să se concentreze pe termen scurt pe coordonarea eforturilor tuturor potenţialilor investitori şi participanţi la reconstrucţia ţării noastre, canalizând investiţiile în sectoarele cele mai relevante şi de impact ale economiei Ucrainei."

BlackRock Financial Markets Advisory şi Ministerul ucrainean  al Economiei au semnat un memorandum de înţelegere în noiembrie, după ce Fink şi Zelenski s-au întâlnit în septembrie pentru a discuta despre impulsionarea investiţiilor publice şi private în Ucraina pentru a reconstrui ţara după invazia extrem de distructivă a Rusiei.

BlackRock, unul dintre cei mai mari manageri de investiţii din lume, a oferit ”suport consultativ pentru proiectarea unui cadru de investiţii, cu scopul de a crea oportunităţi atât investitorilor publici, cât şi privaţi de a participa la viitoarea reconstrucţie şi redresare a economiei ucrainene”, a declarat compania, într-un comunicat de luna trecută.

BlackRock nu a avut alte declaraţii în acest stadiu.

Zelenski a vizitat săptămâna trecută Washington, D.C., pentru a se întâlni cu preşedintele american Joe Biden şi a ţine un discurs în faţa Congresului, în vreme ce Camera Reprezentanţilor a SUA şi-a dat vineri acordul finală pentru un pachet de ajutor de 45 de miliarde de dolari destinat Ucrainei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.