Percheziţii DNA într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de 28 de milioane de lei / Sunt vizate mai multe firme din domeniul transportului alternativ de persoane

Percheziţii DNA într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de 28 de milioane de lei / Sunt vizate mai multe firme din domeniul transportului alternativ de persoane

DNA face, joi, percheziţii în patru locaţii din Bucureşti, într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de 28 de milioane de lei. Sunt vizate mai multe firme din domeniul transportului alternativ de persoane.

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada august 2023 – octombrie 2025, a unor infracţiuni de evaziune fiscală, de către mai multe societăţi comerciale şi reprezentanţi ai acestora, în legătură cu activitatea de transport alternativ de persoane, prejudiciul adus statului fiind estimat, la acest moment, la aproximativ 28 milioane de lei”, anunţă, joi, DNA, într-un comunicat de presă.

Procurorii menţionează că, în baza autorizaţiilor emise de instanţa competentă, sunt făcute percheziţii domiciliare în 4 locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti, la domiciliile unor persoane fizice.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră