Opt foşti angajaţi ai SpaceX au depus acuzaţii de practici neloiale de muncă la un consiliu al muncii din SUA împotriva producătorului de rachete, pretinzând că au fost eliberaţi din funcţii pentru că au vorbit împotriva fondatorului şi directorului general Elon Musk, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Angajaţii au declarat joi că au fost concediaţi pentru că fac parte dintr-un grup care a redactat şi distribuit o scrisoare directorilor SpaceX, în iunie, criticându-l pe Musk, cea mai bogată persoană din lume, şi îndemnându-I pe directori să facă mai incluzivă cultura companiei.

SpaceX nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.

Reuters a scris în iunie că SpaceX a concediat cel puţin cinci angajaţi care au fost implicaţi în redactarea scrisorii, care l-a numit pe Musk ”o distragere a atenţiei şi o ruşine” pentru companie.

Acuzaţiile depuse miercuri la Consiliul Naţional pentru Relaţii de Muncă susţin că SpaceX a concediat cinci angajaţi a doua zi după dezvăluirea scrisorii şi alţi patru în cele două luni de după.

În timp ce doi dintre angajaţi au depus acuzaţii pe cont propriu, avocaţii au depus acuzaţii în numele altor şase care procedează în mod anonim.

Legea muncii din SUA interzice angajatorilor să concedieze lucrătorii care se unesc pentru a milita pentru condiţii de muncă mai bune.

Atunci când NLRB constată că concedierile au încălcat legea, poate dispune ca lucrătorii să fie reintegraţi şi să fie plătiţi retroactiv.

Musk, şeful producătorului de maşini electrice Tesla), se află în atenţia publică în umra achiziţiei Twitter, în valoare de 44 de miliarde de dolari, şi a încercărilor de a reface compania de social media după ce a avertizat despre un potenţial faliment.

Musk a fost, de asemenea, judecat săptămâna aceasta, în urma contestaţiei depuse de acţionari împotriva pachetului său de compensaţii de la Tesla, de 56 de miliarde de dolari.

Scrisoarea trimisă directorilor SpaceX în iunie s-a concentrat pe o serie de tweet-uri pe care Musk le-a publicat începând cu 2020, dintre care multe erau sugestive din punct de vedere sexual.

Angajaţii au susţinut că conduita lui Musk nu a fost aliniată cu politicile companiei privind diversitatea şi comportamentul necorespunzător la locul de muncă.

Ei au cerut SpaceX să condamne public comentariile lui Musk şi să definească mai clar tipul de comportament interzis de politica companiei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.