Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat marţi că în momentul de faţă, sunt trei companii care şi-au manifestat intenţia de a achiziţiona activele Lukoil în România iar interesul nostru e ca această tranzacţie să fie făcută cât mai rapid.
”În momentul de faţă sunt trei companii care şi-au manifestat intenţia de a achiziţiona activele Lukoil în România, atât rafinăria cât şi reţelele de benzinării, care poartă negocieri direct cu concernul, încă de acum câteva săptămâni. Am fost notificaţi, suntem în legătură cu ei şi urmează să se parafeze această tranzacţie între două companii private, în care este evident că interesul nostru e ca această tranzacţie să fie făcută cât mai rapid. Sunt negocieri care se poartă în momentul de faţă şi, internaţional, sunt companii care au ofertat global. Cei din SUA au privit mai mult pe oferte. La nivel naţional, sunt companii care sunt interesate să achizeze şi activele din România, inclusiv companii româneşti, inclusiv din State, inclusiv din alte state membre ale Uniunii Europene”, a afirmat ministrul Energiei.
Întrebat dacă se ia în calcul o scădere a taxării pe carburanţi, în cazul în care preţurile vor trece de un an anumit prag, Bogdan Ivan a arătat că, în momentul de faţă, crede că poate să fie o discuţie foarte serioasă pe acest capitol, în cadrul coaliţiei de guvernare.
”E o opinie personală, n-am avut discuţia până acum, dar cred că poate să fie o discuţie foarte serioasă. Sau cel puţin să nu crească”, a arătat ministrul Energie, el adăugând că în coaliţie nu a avut loc această discuţie.
Premierul Ilie Bolojan afirma recent că sunt ”stocuri suficiente în perioada actuală şi următoare pentru ca aprovizionarea cu benzină şi cu motorină să funcţioneze” fără ca rafinăria Petrotel-Lukoil din Ploieşti să fie în activitate.
Bolojan anunţa că sunt termene diferite la care sancţiunile impuse companiei ruseşti Lukoil intră în vigoare, sancţiunile pentru unitatea de rafinare de la Ploieşti fiind valabile din noiembrie, iar staţiile de carburant trebuind a fi vândute până la jumătatea lunii viitoare. Î
n ceea ce priveşte plata salariilor angajaţilor rafinăriei Petrotel-Lukoil din Ploieşti, prim-ministrul spune că angajatorul Lukoil ”trebuie să ia deciziile de rigoare”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







