Sezonul de plajă în Israel se prelungeşte până spre finalul lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie. Toate cele 13 plaje din Tel Aviv au primit distincţia Blue Flag, care certifică cele mai înalte standarde de confort, siguranţă, curăţenie, accesibilitate pentru persoanele cu dizabilităţi şi protecţia mediului, iar turiştii din Tel Aviv se pot bucura de 25 – 28 de grade Celsius aproape toată toamna. De asemenea, românii sunt în top 10 la nivel mondial în lista tuturor naţionalităţilor care călătoresc în Israel şi în top 5 la nivel european, anunţă Ministerul Turismului din Israel.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Prima lună de toamnă înseamnă startul oficial al sezonului turistic în Israel. Chiar dacă destinaţiile europene se pregătesc de temperaturi scăzute şi precipitaţii, în Israel sezonul de plajă se prelungeşte până spre finalul lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie. Turiştii din Tel Aviv se pot bucura de 25 – 28 de grade Celsius aproape toată toamna, iar temperatura apei ramâne ridicată (25-26 de grade)”, anunţă ministerul.

Toate cele 13 plaje din Tel Aviv au primit distincţia Blue Flag, care certifică cele mai înalte standarde de confort, siguranţă, curăţenie, accesibilitate pentru persoanele cu dizabilităţi şi protecţia mediului.

Tel Aviv se alătură astfel celor mai exclusiviste destinaţii din lume recunoscute pentru plajele lor perfecte pentru relaxare şi înot.

Litoralul din Tel Aviv are o lungime de 14 kilometri şi se întinde de la Herzliya la Bat Yam, având un total de 13 plaje oficiale. La fiecare plajă se găsesc vestiare şi băi, salvamari, o sală pentru acordarea primului ajutor, scaune, şezlonguri, pergole, scaune speciale pentru persoanele cu dizabilităţi care le permite să plutească pe apă şi spaţii de joacă pentru copii.

“Din punct de vedere turistic Israelul are marele avantaj al unui sezon care se poate extinde cu usurinţă pe tot parcursul anului. Nu avem temperaturi extreme în timpul verii şi nici precipitaţii excesive iarna. Cu toate acestea, suntem bucuroşi că putem susţine faptul că vara se continuă în Israel până aproape de luna Noiembrie. După mai bine de doi ani pandemici, în care s-a călătorit foarte puţin şi cu maximă atenţie, ne bucurăm că anul acesta putem încuraja turiştii români să călătoreasca în Israel pentru a regăsi temperaturile de vară şi plajele impecabile. Dincolo de plaje, Israelul oferă turiştilor un mix unic de istorie, cultură şi viaţa de noapte. La doar jumătate de oră distanţă avem cele locuri religioase din Ierusalim şi atmosfera vibranta a Tel Aviv-ului” a declarat Excelenţa Sa, Reuven Azar, ambasadorul Israelului în România. 

De asemenea, românii sunt în top 10 la nivel mondial în lista tuturor naţionalităţilor care călătoresc în Israel şi în top 5 la nivel european.

Conform unui studiu realizat în anii trecuţi de către Ministerul Turismului din Israel, aproximativ 49% dintre vizitatorii români în Israel au vârste cuprinse între 35 şi 60 de ani şi aproximativ 31% au vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani.

Principalele destinaţii din Israel alese de vizitatori sunt oraşele Tel Aviv şi Ierusalim.

Interesele românilor în Israel sunt legate de vizitarea locurilor sfinte, dar şi de gastronomie, plajă şi viaţa de noapte.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.