Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene anunţă, luni seară, că granturile pentru capital de lucru şi microgranturile destinate sectorului agroalimentar vor putea fi contractate începând cu 26, respectiv 27 mai.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În contextul în care sectorul agroalimentar a fost semnificativ afectat de criza economică generată de pandemia de COVID–19, din Programul Operaţional Competitivitate este finanţată acordarea de microgranturi şi granturi pentru capital de lucru entităţilor din sectorul agroalimentar. Măsura face parte din pachetul „Sprijin pentru România”, adoptat de Guvernul României în vederea atenuării efectelor negative ale crizei economice atât pentru mediul de afaceri, cât şi pentru populaţie”, a transmis, luni seară, MIPE, într-un comunicat de presă.  

Pentru acordarea microgranturilor şi granturilor pentru capital de lucru, MIPE a pregătit o schemă de ajutor de stat, cu două măsuri: 

I. Măsura 4.1.2 -1 Microgranturi în sumă fixă: destinate structurilor individuale de tipul persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, forme asociative/cooperative 

Administrator al schemei de ajutor de stat: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), în parteneriat cu agenţiile subordonate, respectiv Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale(AFIR)/Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) 

Microgrant în sumă fixă: 5.000 euro 

Fonduri alocate: 50.000.000 euro 

Cine poate beneficia de microgranturi: 

a) microîntreprinderile, întreprinderile mici şi mijlocii care fac dovada prin situaţiile financiare depuse că nu deţin salariaţi cu contract individual de muncă la data de 31 decembrie 2019, cu activitate economică în domeniile de activitate cu codurile CAEN REV 2 prevăzute în anexa; 

b) persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, astfel cum sunt reglementate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, cu activitate economică în domeniile de activitate cu codurile CAEN REV 2 prevăzute în anexa OUG nr. 61/2022 

Beneficiari estimaţi: 10.000 entităţi 

II. Măsura 4.1.2 – 2 Granturi capital de lucru destinate IMM 

Administrator al schemei de ajutor de stat: Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT), în parteneriat cu agenţiile pentru întreprinderi mici şi mijlocii, atragere de investiţii şi promovare a exportului (AIMMAIPE) 

Fonduri alocate: 250.000.000 euro 

Valoare grantului ce poate fi contractat: min. 5000 euro, max. 120.000 euro 

Valoarea sprijinului din fonduri externe nerambursabile pentru capital de lucru se stabileşte: 

a) pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 5.000 şi 33.350 euro, valoarea grantului este de 5.000 euro; 

b) pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 mai mare de 33.350 euro, valoarea grantului poate fi de 15% din cifra de afaceri şi nu poate depăşi suma 120.000 euro. 

Cine poate beneficia de ajutorul de stat: IMM-urilor, societăţil agricole, cooperative agricole, organizaţii de producători, cu activitate autorizată într-unul din codurile CAEN REV 2 prevăzute în anexa OUG nr. 61/2022. 

Beneficiari estimaţi: 10.000 entităţi. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.